Scuze de ministru! Eduard Novak, justificări incredibile după ce a lipsit de la revenirea delegaţiei României de la Europene: ‘Nu am fost invitaţi’

Scuze de ministru! Eduard Novak, justificări incredibile după ce a lipsit de la revenirea delegaţiei României de la Europene. România a reuşit cea mai mare performanţă din istorie la Europenele de la Munchen. 8 medalii la europene, dintre care 5 de aur.

Eduard Novak susţine că nu ar fi fost invitat de Federaţia Română de Canotaj la salonul oficial de la aeroport.

Scuze de ministru! Eduard Novak enervează pe toată lumea

Ministrul Sportului, Eduard Novak, continuă să enerveze pe toată lumea prin ieşirile sale publice. Acum, ministrul spune că a lipsit de la primirea delegaţiei României de la CE de la Munchen, la Salonul oficial de la Otopeni, pentru că nu a fost invitat şi nu a primit nicio informare oficială.

„Vreau să felicit încă o dată canotorii români, dar şi antrenorii, federaţia şi pe toţi cei care au pus umărul la rezultatele lor remarcabile, pentru performanţele istorice de la Campionatele Europene. Am transmis mesaje de felicitare, publice şi private, şi în timpul competiţiilor, pe care le-am urmărit îndeaproape, cu emoţie, mândrie şi interes.

Primirea delegaţiei noastre la revenirea în ţară a fost organizată de Federaţia Română de Canotaj. Federaţia a programat evenimentul, s-a ocupat de închirierea Salonului Oficial şi a invitat presa. Ministerul Sportului nu a fost invitat să participe nici la organizare, nici la evenimentul în sine, şi nici nu a primit o informare oficială în acest sens.

Vă asigur că am fi onorat cu mare bucurie orice propunere de participare, în orice formă, cum am făcut-o de atâtea ori când sportivii români au revenit în ţară cu rezultate internaţionale”, susţine Novak.

Novak se apără şi spune că a decis creşterea bugetului alocat cu peste 50 la sută. „Am tot respectul pentru canotaj, este unul dintre sporturile cu cea mai constantă şi îndelungată tradiţie în performanţă. Aprecierea corectă a rezultatelor deja obţinute, dar şi a potenţialulul pe care acest sport îl are, au făcut ca Ministerul Sportului să crească în acest an bugetul alocat Federaţiei Române de Canotaj cu peste 50%.

Toate solicitările către minister au fost aprobate, am manifestat deschidere şi susţinere, tocmai pentru că respectăm valoarea şi competenţa. Rezultatele de la Munchen sunt istorice, cu adevărat. Este regretabil că aceste momente de glorie, la care sportivii au dreptul şi de care ar trebui să se bucure din plin, sunt deturnate pe un fond care nu are nimic de-a face cu performanţa sau cu realitatea, cu esenţa sportului sau a succesului. Şi este regretabil şi că revenirea junioarelor de la gimnastică nu are parte de aceeaşi atenţie”.

La sosirea lotului de canotaj al României de la Campionatele Europene de la Munchen au fost prezenţi doar jurnalişti şi oficiali din cadrul Federaţiei Române de Canotaj.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed