Jurnaliștii scoțieni au intervenit după anunțul făcut de Ianis Hagi! Presa internațională tinde să creadă că refuzul lui Phelippe Clement de a-l include pe mijlocaș în lotul echipei este legat de clauza din contractul acestuia.
După meciurile echipei naționale a Româneiei, cu Kosovo și Litunaia, din Liga Națiunilor, Ianis Hagi a revenit la Rangers, acolo unde luptă pentru a obține un loc în lotul echipei principale.
Scoţienii au dat verdictul despre Ianis Hagi!
După ce a transmis destul de clar, pe rețelele de socializare, că nu are de gând să renunțe la lupta pentru titularizare, presa din Scoția a intervenit.
Jurnaliștii de la Ibrox News nu înțeleg refuzul vehement al antrenorului de a nu-l băga în seamă pe mijlocaș, mai ales că echipa duce lipsă de seniori. Ceea ce i-a făcut să creadă că poate fi vorba de clauza contractuală pe care Ianis o are.
Anume, clubul este obligat să îi mărească acestuia salariul dacă ajunge la un anumit număr de meciuri jucate.
„Este admirabil, până la un punct, că Hagi pare atât de hotărât să își facă loc din nou pe Ibrox. Astfel de situații controversate tind să apară de obicei atunci când jucătorii încearcă să găsească o cale de a părăsi clubul. Așa cum s-a întâmplat aparent și cu Todd Cantwell, în această vară.
Refuzul lui Clement de a lua în considerare folosirea unui internațional care a avut performanțe bune pentru echipa a doua, într-un moment în care opțiunile de seniori sunt limitate, este absolut de neînțeles. Pare foarte probabil să fie legat de presupusa clauză contractuală din contractul lui Hagi. Clauză care obligă clubul la mai multe plăți, dacă acesta joacă din nou.
Dar, dacă belgianul este ferm că nu îl interesează Ianis Hagi, vine un moment în care fotbalistul și reprezentanții săi se lovesc cu capul de un zid de cărămidă și nu mai are sens să refuze alte opțiuni.
Un transfer la Rapid București a fost refuzat înainte de încheierea perioadei de transferuri. Nu este clar dacă există alte cluburi interesate, acolo unde perioada de MERCATO încă este deschisă. Impasul ar putea continua cel puțin în următoarele 4 luni”, au notat jurnaliștii.