Schimbări uriașe la PSG. Astăzi, va fi ultimul meci pentru antrenorul Christophe Galtier, Leo Messi și Sergio Ramos.
Potrivit L’Equipe, antrenorul nu va fi lăsat să-și ducă la final mandatul. Christophe Galtier avea contract până pe 30 iunie 2024, dar parizienii nu îl mai doresc. Șefii clubului au luat această decizie după ce PSG a fost eliminată din Liga Campionilor, dar și din Cupa Franței (ambele în optimi).
„Jose Mourinho la PSG este 110% făcută”, anunță englezii de la Daily Star.
De asemenea, meciul cu Clermont din această seară va fi ultimul și pentru Leo Messi și Sergio Ramos.
Sergio Ramos, mesaj pentru fani
Sergio Ramos a jucat două sezoane pentru campioana Franței. Se pare că francezii i-au propus prelungirea contractului, dar cu un salariu mai mic, iar acesta nu a acceptat.
”Este o zi specială, voi încheia o altă etapă a vieții mele, îmi voi lua rămas bun de la PSG.
Nu știu în câte locuri cineva se poate simți ca acasă, dar, fără îndoială, PSG, suporterii și Parisul au fost unul dintre acest locuri pentru mine. Mulțumesc pentru doi ani speciali în care am putut juca în toate competițiile și în care am evoluat la cel mai înalt nivel.
Voi avea parte de noi provocări, voi purta ale culori, dar mai întâi și pentru ultima dată: Hai Paris!”, a anunțat Sergio Ramos pe rețelele sociale.
Spaniolul a câștigat cu PSG de două ori titlul în Franța și o Supercupă. 6 milioane de euro este cota de piață a lui Sergio Ramos, conform Transfermarkt.