Schimbare de ultim moment la Australian Open. Ce adversară va avea Irina Begu. Programul româncelor

Pe 16 ianuarie începe primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open. Ana Bogdan și Jaqueline Cristian vor evolua în prima zi, urmând ca celelalte trei românce să joace marți.

Irina Begu, cap de serie numărul 27, va avea o altă adversară în primul tur decât cea care fusese anunțată inițial. Chinezoaica Saisai Zheng a anunțat că se retrage. Astfel, românca o va întâlni în primul tur pe Elizabeth Mandlik (130 WTA). Aceasta a ajuns pe tabloul principal din postura de locky loser. Americanca a fost învinsă în primul tur al calificărilor.

Sportiva de 21 de ani se află pentru prima dată pe tabloul principal la turneul australian. Dacă se califică în turul 2, Begu va înfrunta câștigătoarea meciului Lucia Bronzetti (50 WTA) – Laura Siegemund (170 WTA).

Programul româncelor la Australian Open

Ana Bogdan și Jaqueline Cristian sunt primele jucătoare din România care vor evolua la Australian Open 2023, în noaptea de duminică spre luni.

Jaqueline Cristina o întâlnește pe americanca Jessica Pegula, cap de serie 3, şi Ana Bogdan pe unguroaica Anna Bodnar.

Sorana Cîrstea (43 WTA) va juca marți, împotriva Yuliei Putintseva (51 WTA), pe terenul 16, după ora 05:30. Tot marți, Patricia Țig (790 WTA) va juca în meciul al treilea al zilei pe terenul 14 cu Shuai Zeng (24 WTA) în jurul orei 05:30 (ora României). După meci, pe același teren, Irina Begu (28 WTA) o va întâlni pe Elizabeth Mandlik.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed