Scene șocante pe terenul de tenis. Doi sportivi s-au încăierat la sfărșitul meciului. Video

Turneul Challenger de la Orleans, din Franța, i-a pus față în față pe Corentin Moutet și Adrian Andreev, iar ceea ce a urmat să se întâmple a lăsat audiența cu gura căscată.

Bulgarul s-a impus la capătul a trei seturi, 2-6, 7-6(3), 7-6(2), în urma unei confruntări echilibrate și plină de tensiune.

Îmbranceli și înjurături în loc de fair play

La finalul meciului cei doi s-au „salutat” la fileu, lucru obișnuit la capătul fiecărui meci de tenis. În timpul ”salutului”, nervii și-au spus cuvântul, iar sportivii au fost aproape de bătaie.

Arbitrul a coborât imediat din scaun și a aplanat conflictul înainte ca acesta să ajungă unul fizic. Andreev a încercat la un moment dat să-l lovească pe Moutet cu racheta.

Tensiune dintre cei doi sportivi este una cu istoric. S-au mai întâlnit cu o săptămână înaintea duelului de la Orleans. În confruntarea de la Genoa, din Italia, tot Andreev s-a impus, 3-6, 7-6(6), 6-4.

La Genoa, cei doi tenismeni au avut contre și altercații verbale pe toată durata partidei, iar în Franța totul a „explodat”. Bulgarul se pare că l-ar fi înjurat la finalul partidei pe Moutet, iar de acolo totul a fost la un pas de a escalada.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed