Scapă Simona Halep de suspendare? Anunţ de ultimă oră al specialiştilor. Este foarte important ceea ce s-a aflat. Campioana noastră este interzisă de la turneele WTA de aproape 10 luni.
Simona Halep se află pe lista participantelor de la US Open. Sportiva se antrenează intens atât pe terenul de tenis, cât și în sala de forță.
Scapă Simona Halep de suspendare?
Jurnaliștii americanii sunt optimiști în ceea ce privește viitorul apropiat al Simonei Halep (54 WTA).
„Avem vești despre situația Simonei Halep! După ce a fost audiată și a pledat nevinovată – am aflat asta înainte de Wimbledon.
Au spus că va dura câteva săptămâni pentru a analiza toate informațiile și a pronunța o decizie. Să sperăm că săptămâna aceasta.
Dar semnele încurajatoare sunt că Halep joacă pe terenuri de hard la antrenament, fiind pregătită pentru US Open!”, a spus Cam Williams, în cadrul podcastului „Tennis Talk”.
Regulamentul din turneele de Grand Slam i-a permis Simonei Halep să se înscrie pe lista preliminară de la US Open, chiar și în condițiile în care se află în stare de suspendare provizorie.
În cazul în care va fi suspendată sau va rămâne în stare de suspendare provizorie, pe data de 22 august, când va avea loc tragerea la sorți a tabloului de calificări de la US Open, Simona va fi ștearsă de pe listă de organizatori.
Evident…NU
Dorim ca Simona sa primeasca urgentverdictul pozitiv pt a putea sa se inscrie pe ,iste pt a participa la open,toti Romanii o sustin si o cred nevinovata,
Draga Simona,
Bine ai venit acasă!
Ești campioană noastra de la Marea Neagra.
Nici nu mai contează ce decizii vor lua forurile internaționale.
Avem multe de construit la noi acasă.
Este bine sa te ocupi de viața ta și să faci ce vrei.
Pentru români ai fost și ești o stea ce strălucește în vremuri de razboi.