Scandalul uriaș de la Juventus bubuie puternic în Premier League: vestea a căzut ca un trăsnet

Juventus a fost sancționată în Serie A și depunctată, iar acum Federația Italiană urmărește sancțiuni împotriva actualilor și foștilor oficiali ai clubului.

Fostul director sportiv de la Juventus, Fabio Paratici, a primit o interdicție de 30 de luni în fotbal din partea Federației Italiene de Fotbal.

Scandalul uriaș de la Juventus bubuie puternic în Premier League

Fabio Paratici a plecat de la Juventus în 2021 și a ajuns în Premier League, la Tottenham Hotspur, în funcția de director general.

La solicitarea Federației Italiene de Fotbal, FIFA extinde suspendarea lui Paratici, care va trebui să se retragă de la Spurs, informează Daily Mail.

„FIFA poate confirma că, în urma unei solicitări din partea Federației Italiene de Fotbal (FIGC), președintele comisiei disciplinare a FIFA a decis să extindă sancțiunile impuse de FIGC mai multor oficiali de fotbal pentru a avea efect la nivel mondial”.

Pentru Tottenham Hotspur este o nouă lovitură grea, după ce echipa s-a despărțit și de antrenorul Antonio Conte. Acum, patronul lui Spurs, Daniel Levy, este nevoit să caute un nou antrenor, dar și un nou director sportiv.

Paratici neagă acuzațiile

Paratici și Juventus neagă orice ilegalitate și au făcut apel la decizie.

Juventus este acuzată de comunicare corporativă falsă, comunicare falsă către piața bursieră și obstrucționarea unei autorități de supraveghere. Italienii susțin că actele lor contabile corespund normelor din piața fotbalistică.

Paratici a petrecut 11 ani la Juventus, din 2010 până în 2021, care a inclus o perioadă semnificativă ca director sportiv, înainte de a se alătura lui Spurs în vara aceluiași an.

În urma anchetei Prisma, printre ceilalți directori interziși se numără fostul președinte Andrea Agnelli și directorul general Maurizio Arrivabene, care au fost sancționați pentru doi ani.

De asemenea, vicepreședintele și fostul jucător Pavel Nedved a primit o suspendare de opt luni.

Apelul împotriva sancțiunilor aplicate de Federația Italiană de Fotbal – care include deducerea de puncte și sancționarea unor oficiali – va fi judecat de Comitetul Olimpic Italian la 19 aprilie.

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed