Scandal la Rapid! Unul dintre șefii clubului a atacat dur echipa după înfrângerea de la Voluntari.
Luni, cei de la Rapid au pierdut, scor de 1-2, cu FC Voluntari. Băieții lui Bergodi au reușit să strângă până acum doar 5 puncte în primele 4 etape din Superligă.
Victor Angelescu trage un semnal de alarmă după cele 4 etape din Superligă
Victor Angelescu (38 de ani), acționarul minoritar al Rapidului, a avut un discurs dur după înfrângerea suferită de Rapid.
“Îmi e foarte greu să tragem o concluzie, pierdem puncte pe greșeli personale. Am luat gol în secunda 10, după ne-am dat autogol. Nici măcar nu mai știu. Jucăm cu echipe care nu reușesc să ajungă la poartă și noi le facem cadouri. Cu Botoșani am făcut la fel, două greșeli mari individuale. Acum am făcut la fel.
E greu să joci așa, nu putem să ne batem la campionat, la podium, în condițiile în care facem atâtea greșeli personale. Când începem de la 1-0, am avut o reacție bună am marcat, după a venit a 2-a gafă. În a 2-a repriză ei s-au apărat destul de bine.
Am avut ocazii dar, e greu să tragi concluzii când toate golurile le luăm prostește. Dacă am luat bătaie e clar că am scăzut în calitate. Când mă uit per total am avut un joc bun în primele 3 etape. Au fost și schimbări în echipă, dar nu sunt mulțumit.Nu o să reușim dacă continuăm să facem aceleași greșeli. Sunt dezamăgit pentru că am jucat cu echipe cu care trebuia să câștigăm. I-am făcut mari pe toți de la jumătatea clasamentului în jos. Nu cred că poți să spui ca un prim 11 e mai bun sau mai rău.
Toți joacă la Rapid și trebuie să performeze. Asta este. Suntem departe de obiectiv. Am făcut un meci prost. Punctele sunt importante, dar nu foarte relevante după primele 4 etape. Trebuie să eliminăm erorile personale, urmează adversari mai puternici. Dacă cu echipele slabe se apropie de poartă de două ori și dau două goluri, nu avem cum să emitem pretenții la titlu sau la primele 3”, a declarat Victor Angelescu pentru fanatik.ro.
Cristiano Bergodi și-a asumat toată vina
La finalul meciului cu Voluntari, Cristiano Bergodi și-a asumat vina pentru partida slabă a giuleștenilor și a transmis că va face schimbări importante în echipă.
”Am făcut un meci slab din punct de vedere tehnic. Am greșit la multe pase. Am ajuns în careu, dar nu a fost un meci reușit să înscriem. Eu sunt primul vinovat pentru această situație. Nu vorbesc despre jucători. Totdeauna putem face mai bine. Trebuie să dăm șanse și altor jucători.
Am reglat situația în a doua repriză, dar s-au apărat bine și a fost greu să îi desfacem. Eu sunt vinovat, eu sunt antrenorul. Cu băieții am vorbit deja, trebuie să îmbunătățim anumite lucruri, dar nu vreau să vorbesc în fața presei, pentru că nu e corect ca antrenorul să dea vina pe jucători”, a declarat Cristiano Bergodi.
Pana nu-l dati afara pe SAPUNARU, echipa nu va juca fotbal. Incercati si vedeti. Asta manipuleaza toate meciurile.