Scandal uriaş la Jocurile Olimpice 2024! Rivalul lui David Popovici s-a enervat grav. Şi-a făcut bagajele şi a plecat

Hwang Sun-wo, rivalul lui David Popovici în cadrul probei de 200 metri liber, la Jocurile Olimpice 2024, a părăsit Satul Olimpic în decursul zilei de vineri! De asemenea, și sud-coreeanul Kim Woo-min a decurs la aceeași decizie, ambii fiind nemulțumiți de condițiile de transport din Paris. Și-au făcut bagajele și s-au mutat într-un alt hotel.

Aceștia s-au mutat mai aproape de La Defense Arena, locul în care se va desfășura competiția de înot. David Popovici a ales să se cazeze chiar în fața Satului Olimpic, tocmai pentru a evita eventualele dificultăți în ceea ce privește deplasarea.

Rivalul lui David Popovici s-a enervat grav!

Președintele Federației de Natație al Națiunii Asiatice, Chong Chang-hoon, susține decizia conaționalilor. Șase sud-coreeni au solicitat schimbarea cazării. S-au mutat într-un hotel aflat la cinci minute distanță de sala în care se va desfășura competiția.

„Facem tot posibilul pentru a se simți confortabil!”, a transmis Chong Chang-hoon.

Kim Woo-min a dat starul marelui conflict. Sportivul s-a declarat a fi totul nemulțumit de întârzierile foarte mari, dar și de căldura din autobuze.

„E mai răcoare afară decât în autobuzele destinate navetei. Parcă am sta într-o saună. În mod normal, ar trebui să parcurgem drumul între cazare și bazin în 40-45 de minute. Joi ne-a luat peste o oră și jumătate. Geamurile erau lipite, probabil de teama unor atacuri teroriste. Trebuia să facem ceva!”, a spus Kim.

„Sunt sportivi care s-au pierdut prin Paris!”

Camelia Potec, președinta Federației Române de Natație, a explicat de ce David Popovici a ales, din timp, să se cazeze în afara Satului Olimpic.

„David Popovici este foarte bine, se concentrează pe ceea ce are de făcut. A avut strategia proprie de a rămâne concentrat pe ce are de făcut aici, la Paris. David stă mai aproape de bazin, pentru că există, după cum aţi auzit, probleme mari cu transportul. Avem sportivi care au făcut ore întregi până la baza sportivă, până la bazinul de înot, sunt şi sportivi care s-au pierdut prin Paris, pentru că au fost maşini care nu au găsit drumul spre Satul Olimpic.

Au fost sportivi care s-au văitat că au stat ore întregi şi în autobuze sau autocare dintr-o parte în alta. Cred că a fost o decizie bună ca el să stea mai aproape, stă într-un loc ferit, liniştit, un fel de cămin!”, a spus Popovici.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o vizează. Când îşi va depune candidatura

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o...

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav. Surprize pe bandă rulantă + Rezultate complete

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav....

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea lovitură. Jucătorul cu care vor lua titlul

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed