Scandal uriaș la echipa Armatei! Daniel Oprița s-a dezlănțuit: ‘Am vrut să plec’

CSA Steaua a înregistrat prima victorie în ultimele 6 etape. A trecut de FC Argeș cu 3-1. La finalul meciului, Daniel Oprița a ținut să răspundă contestatarilor.

Antrenorul militarilor a spus de ce nu a părăsit echipa fără drept de promovare în această vară, deși a avut o ofertă avantajoasă.

”A fost stresul pentru că l-am creat eu. Nu cred că ar trebui să fie această presiune aici. Indiferent de rezultat, același discurs l-aș fi avut. Probabil avem și mai mulți jucători vechi, le e și lor mai greu, sunt uzați…Am intrat în criza asta, dar tot noi trebuie să scoatem echipa de aici. Dar ați văzut că noi încercă să facem spectacol. Nu avem drept de promovare, dar încercăm să jucăm fotbal.

Toată lumea mă întreabă ce fac după fiecare meci, eu și cu Burcă (n.r. râde). Ce să vorbim de Burcă, chiar dacă retrogradează Dinamo nu ar trebui să fie criticat.

Eu în vară am vrut să plec, nu am vrut să stau. Chiar am vrut să plec, îmi ajunge, am stat doi ani fără promovare. Aș fi vrut să fiu și eu cu Burcă, Dorinel (n.r. Munteanu), Leo Grozavu în Liga 1, mi-am câștigat dreptul și nu din vina mea nu am ajuns acolo.

De ce nu ați plecat? Pentru că nu m-au lăsat. Mi s-a spus că trebuie să stau și să îi respect contractul pentru că se va rezolva cu promovarea. Am vrut să plec, nu am vrut să stau doar așa. M-am înțeles cu o echipă din Liga 2”, a spus Daniel Oprița.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed