Scandal uriaş la Cupa Mondială 2022! Revoltă totală a celor din Qatar. Ce li s-a interzis suporterilor

Scandal uriaş la Cupa Mondială 2022! Revoltă totală a celor din Qatar. S-a aflat ce li s-a interzis suporterilor. Localnicii au făcut scandal din cauza comportamentului suporterilor. Aceştia s-au enervat după ce au văzut europenii care au purtat haine tradiţionale arăbeşti în barurile în care se serveşte alcool.

Astfel, s-a interzis acest lucru. Agenții de securitate le-au transmis fanilor că nu pot intra în barurile care servesc alcool purtând haine arăbești.

Scandal uriaş la Cupa Mondială 2022!

Au fost numeroase plângeri făcute de qatarezi, conform dailymail.co.uk. Cei din Qatar spun că fanii au dat dovadă de lipsă de respect față de credința musulmană. În Qatar, este interzis consumul de alcool, cu excepția anumitor baruri situate în hoteluri de 4 și 5 stele.

Îmbrăcămintea tradițională arăbească a devenit populară în rândul suporterilor prezenți la Cupa Mondială 2022. „Ne-am gândit că ar fi frumos să celebrăm cultura qatareză purtând hainele lor tradiționale. Nu vrem să supărăm pe nimeni, așa că, atunci când cei de la securitate ne-au cerut să le scoatem, am făcut-o. Pare un lucru foarte mărunt și nu înțeleg de ce unii localnici sunt supărați din această cauză”, a spus George Franco, un fan portughez prezent în Qatar, conform sursei citate.

„Ne bucurăm că încearcă să ne îmbrățișeze cultura, dar mi se pare ofensator faptul că poartă hainele noastre tradiționale și beau alcool. Acest lucru nu ar trebui să fie permis”, a spus Hamad, un localnic qatarez.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed