Scandal uriaş în Superliga! Se cheamă salvările pe stadion înainte de FCU Craiova – CFR Cluj. Conducerea campioanei face valuri, deşi i-a fost amânată partida cu o zi, aşa cum ceruse.
Preşedintele ardelenilor, Cristi Balaj, se revoltă datorită orei la care a fost programată întâlnirea din Bănie. LPF a programat meciul la ora 16.00. Iniţial, meciul era programat sâmbătă seara, dar ardelenii au cerut mutarea acestuia pentru că joi seară vor evolua în turul 2 preliminat al Conference League, cu amatorii de la Inter Club d’Escaldes, din Andorra.
Scandal uriaş în Superliga!
Dorința le-a fost respectată, meciul fiind mutat de LPF duminică, însă ora de start stabilită de Ligă i-a iritat teribil pe clujeni. Partida FCU Craiova – CFR Cluj se va juca la 38 de grade Celsius.
Cristian Balaj a acuzat oficialii LPF că nu se gândesc la integritatea jucătorilor și a solicitat ca un număr corespunzător de ambulanțe să fie prezente pe stadion. „Este o bătaie de joc, se anunță caniculă la ora aia! Îmi doresc să fie salvări multe la meci, pentru că integritatea jucătorilor va fi pusă în pericol.
Cine își asumă ce ar putea să se întâmple? Vor fi 40 de grade la acea oră în Craiova, iar la nivelul solului se vor resimți 45!
Se pare că pentru Ligă nu contează calitatea jocului, integritatea jucătorilor, numărul de spectatori și audiența, contează doar ca meciul să fie pus la orice oră pentru a fi bifat. Nimeni nu se gândește la jucători, și-au bătut joc de ei prin această programare!”, a urlat Balaj, conform gsp.ro.
În prima etapă a Ligii 1, încheiată luni seara, niciun meci nu a fost programat mai devreme de ora 18:30! După meciul din Bănie, ardelenii vor pleca la Barcelona cu avionul, urmând a juca miercuri returul cu Inter Club d’Escaldes. Din Barcelona, delegația campioanei României va ajunge în Andorra cu autocarul.