Scandal uriaş în Superliga! Patronul care vrea să se retragă din fotbal: ‘A fost furt calificat’

Este un scandal uriaş în Superliga! S-a aflat cine este patronul care vrea să se retragă din fotbal. Deciziile proaste ale arbitrilor din meciul Rapid – CFR Cluj 2-1 au reaprins războiul în Gruia.

Patronul celor de la CFR Cluj, Neluţu Varga, s-a dezlănţuit. A făcut praf arbitrajul de la meciul de pe Giuleşti.

Scandal uriaş în Superliga!

Neluţu Varga dă de pământ cu fluieraşii. Spune că prestaţia acestora a fost una execrabilă şi că este vorba despre un furt calificat. „Nu mă simt deloc bine. Nu, nu mă simt bine deloc… Chiar nu mă simt bine. Cert este că m-am supărat foarte tare aseară, pentru că ne-au făcut foarte, foarte tare, pe față.

Arbitraj execrabil, nu ai cum să arbitrezi așa decât dacă ai o comandă clară să o faci. Pe noi, în România, VAR mai mult ne încurcă, nu mai înțelege nimeni nimic.

Dintr-un sistem care ar trebui să asigure corectitudinea și echidistanța între toate echipele care se luptă în SuperLiga, totul s-a transformat într-un sistem de furt calificat.

Nici nu mai știu dacă e doar prostie și neștiință din partea arbitrilor sau este pur și simplu un instrument de tâlhărie”, a declarat Nelu Varga, conform fanatik.ro.

Nu s-a oprit aici. Neluţu Varga ameninţă cu retragerea din fotbal. „Aseară eu am fost cel care a dat ordin să scoatem echipa de pe teren. Însă, vă promit solemn că a doua oară o voi face sută la sută, iar apoi eu mă voi și retrage definitiv din fotbal.

Nu vreau să stau pe pastile și să mă omor cu mâna mea în fotbalul românesc. Nu este o amenințare, ci doar o promisiune foarte clară. Nu am ajuns bătaia de joc a nimănui.

Pe sănătatea mea nu face nimeni experimente cu asemenea arbitri, dar ceea ce mă deranjează este că eu nu accept să mai fiu furat”, a mai zis patronul „feroviarilor”, conform prosport.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed