Scandal uriaş după retrogradarea lui Dinamo! Un fotbalist dă cărţile pe faţă. Vrea să plece de la echipă cât mai repede

Dinamo a bifat o umilinţă istorică. După barajul pierdut în faţa celor de la Universitatea Cluj echipa din Ştefan cel Mare a retrogradat pentru prima dată din Liga I din 1948 încoace. Acum, ies la iveală mai multe amănunte incredibile, iar scandalul este uriaş.

Unul dintre jucătorii crescuţi la echipa din Ştefan cel Mare, care încă nu a plecat, scoate la iveală amănunte incredibile. Ricardo Grigore spune că vrea să plece de la echipă încă din luna martie. Acesta a fost unul dintre fotbaliștii exilați din primul „11” în ultimele sezoane. În tot play-out-ul, fundașul s-a aflat pe teren pentru un singur minut! Grigore a fost introdus în minutul 90 al partidei disputate împotriva Chindiei Târgoviște, când scorul era deja 2-0 pentru Dinamo.

În restul partidelor, fundașul nu a fost introdus pe teren de către Uhrin. Acum, Gică Mihali, cel care ar putea să o preia pe Dinamo, a spus că şi l-ar dori pe Grigore. „Cu tot respectul, nu am nicio problemă , dar nu cred că știe care e situația adevărată a mea. Nu vreau să ies în față că plec, dar domnul Zăvăleanu știe din luna martie cum stă treaba.

Ideea e simplă: am fost dat la o parte de toată lumea de la masă, mi-am luat farfuria și-am plecat în fundul sălii să mănânc! ”, a precizat Grigore, legat de viitorul său în Ștefan cel Mare, conform gsp.ro.

Dar asta nu e tot. Fundaşul a continuat seria dezvăluirilor. „Am revenit răcit la reunire, în iarnă, apoi m-am refăcut mai greu. Echipa juca, mi-am așteptat rândul. Când mi-am revenit, mi s-au promis șanse. N-au fost! Nu dau vina pe Stoican, pe nimeni, serios, am înțeles. Doar că, cu timpul, am văzut că ceva e în neregulă, nu mă mai simțeam confortabil.

Mă suna lumea să mă întrebe dacă vreau să plec. De bine, de rău mă mai îndrăgesc câțiva fani dinamoviști. Nu voiam să creez tensiune, să fac rău, au continuat lucrurile spre direcția în care nu mai eram inclus în echipă deloc. Le-am zis celor din conducere: „Nu mă mai simt fericit, nu mai pot. Sunt cel mai vechi jucător din lotul actual! Nu vreau să apar, să vorbesc, doar lăsați-mă să plec. E cel mai bine pentru ambele părți”. Le-am zis să-mi dea un procent, ceva. Eu încerc să pot aduce o sumă de bani, dar cine să dea bani pe unul care nu joacă?!”, a concluzionat fundașul central, pentru sursa citată.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed