Scandal uriaş după înfrângerea din Europa! Sorin Cârţu i-a făcut praf pe cei de la CSU Craiova după bătaia încasată în turul 3 preliminat din grupele Conference League, cu ucrainenii de la Zorya Lugansk.
Sorin Cârţu s-a dezlănţuit după Zorya Lugansk – CSU Craiova 1-0. Preşedintele oltenilor era extrem de nervos pentru rezultat şi a făcut o radiografie dură propriei echipe.
Sorin Cârţu i-a făcut praf pe cei de la CSU Craiova
Mai mult, Sorin Cârţu a lansat şi un avertisment către antrenorul echipei, Laszlo Balint. „Sunt dezamăgit, dar e un retur şi la fotbal niciun meci nu seamănă cu altul. Mă gândesc la o transformare a noastră pentru partida retur şi pentru ce urmează pentru noi. Nu m-a surprins echipa din Ucraina, am spus că întâlnim o echipă provenită dintr-o zonă cu multe tragedii. Sunt frustraţi că nu-şi pot face meseria şi fac totul ca să-şi apropie tristeţea în care trăiesc.
A fost o echipă cu preocupare pentru fotbal. Au juca flămânzii cu sătuii. Ştiu ce mă deranjează, dar nu vreau să fac analiza la televizor. Să şi-o facă antrenorul, ştie ce să le spună şi ce să le transmită. Am vorbit când eram antrenor şi aveam multe atacuri de tot felul. E un bilanţ dezastruos pentru ceea ce gândim noi. Avem nişte aşteptări şi întârzie. Nu mă aşteptam la asta. Aştep o resetare a lor şi o reconectare. Jucătorii trebuie să înţeleagă că într-un meci internaţional trebuie să nu faci greşeli, să joci la maxim”, a spus Cârţu, în direct la ProArena.
Chiar dacă este nemulţumit de echipă, Sorin Cârţu nu a vrut să vorbească despre demiterea lui Laszlo Balint, dar le-a dat dreptate fanilor nemulţumiţi. „Nu comentez ce spun suporterii în spaţiul virtual. Au dreptul să-şi exprime punctul de vedere. Sunt supăraţi şi au dreptate. Aşteptările lor sunt ca şi ale noastre, ale celor din conducerea clubului”, a spus Cârţu care a vorbit şi despre eventualele viitoare transferuri.
„Vom mai încerca să facem transferuri, dar să ne decidem când aducem ceva. Un străin trebuie să se implice în ceea ce priveşte spiritul echipei. De aia vine de afară ca să fie peste cel autohton. Işfan era un fotbalist interesant, dar nici noi nu am avut convingerea. Când vrem neapărat pe cineva, avem posibilitatea să dăm mulţi bani. E fotbal, orice se poate întâmpla. Le-am luat pulsul şi ştii la ce să te aştepţi”, a încheiat Cârţu, conform sursei citate.