Scandal uriaş după finala EURO 2024! Anglia, făcută praf după ce a pierdut finala. Marii rivali s-au dezlănţuit

Spania a fost câștigătoarea trofeului la Campionatul European din Germania, după ce s-a impus în fața Angliei cu socrul de 2-1! A cucerit, astfel, cel de-al patrulea titlu european din istorie.

Partida a fost analizată, în detaliu, de către presa din Scoția. Jurnaliștii au adus cuvinte de laudă la adresa ibericilor, însă nu s-au abținut când a venit vorba de jocul prestat de către englezi. Spania a deschis scorul în minutul 50, prin Nico Williams.

Spania da, Anglia ba! S-a aflat verdictul scoțienilor!

Selecționata Angliei a egalat în minutul 73 al partidei, în urma unui șut spectaculos al lui Cole Palmer.

Chiar înainte de a se auzi fluierul de final al serii, Mikel Oyarzabal a asigurat victoria Spaniei cu un gol în minutul 86. Imediat după meci, scoțienii au transmis ironii la adresa englezilor.

„Dacă trofeul EURO se ‘duce acasă’, atunci clar va merge în Spania. Anglia a sperat, dar Spania ne-a încântat! Totul a mers ca la carte.

Același fotbal robotizat, repetitiv și, în mare parte, lipsit de nuanță, a prestat Anglia lui Southgate!”, au transmis cei de la The National.

Spania a câștigat EURO 2024, după 12 ani de secetă. Ibericii au mai obținut titlul și în anii 1964, 2008 și 2012. S-au propulsat în fruntea clasamentului, surclasând-o pe Germania, cea care și-a trecut în palmares doar trei titluri europene, ultimul obținut în anul 1996.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed