Scandal monstru în Franța. Christophe Galtier a fost reținut de poliție

Christophe Galtier, încă antrenorul lui PSG, a fost reținut de poliție alături de fiul său, John Valovic-Galtier. potrivit presei internaționale, cei doi s-ar afla în custodia forțelor de ordine din Nisa.

Sunt suspecți de ”discriminare de rasă sau de apartenenţă la o religie”. Avocatul antrenorului nu a dat prea multe amănunte.

Totul a început după ce un jurnalist a publicat un email al fostului director al clubului OGC Nice, Julien Fournier, care relata unele cuvinte discriminatorii ale lui Galtier la adresa unor jucători.

Tehnicianul ar fi spus că ”trebuie ţinut cont de realitatea oraşului şi că nu poate avea atâţia negri şi musulmani în echipă”.

Christophe Galtier: ”Am decis să atac pe oricine îmi calcă onoarea”

”Am fost crescut într-un mediu mixt și în valorile împărtășirii respectului față de ceilalți, indiferent de originea, culoarea sau de trecutul lor. Toată viața mea de bărbat și de fotbalist a fost dictată de preocuparea de a trăi cât mai bine cu ceilalți. Nu pot accepta ca numele meu și al familiei mele să fie murdărit în acest fel. De aceea, am decis să atac pe oricine îmi calcă onoarea. Am încredere în justiția țării mele și nu pot să fiu decât mulțumit de deschiderea anchetei.

A fost grea, foarte grea desigur (n.r. ultima săptămână), dar m-am refugiat în munca mea. Momentele pe care am putut să le petrec cu grupul mi-au permis să uit de tot ce se spunea despre mine”, a declarat Christophe Galtier, la mijlocul lunii aprilie.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed