Scandal imens după derby! Mihai Stoica i-a făcut praf pe fanii celor de la Rapid: ‘Gest dezgustător’

Scandal imens după derby! Managerul general al vicecampioanei, Mihai Stoica i-a făcut praf pe fanii celor de la Rapid. S-a aflat imediat ce l-a scos din sărite pe acesta după FCSB – Rapid 3-1.

Război total între Mihai Stoica şi fanii celor de la Rapid. Oficialul vicecampioanei a dat de pământ cu ultraşii giuleşteni.

Mihai Stoica i-a făcut praf pe fanii celor de la Rapid

Mihai Stoica s-a enervat după ce galeria celor de la Rapid a stricat momentul de reculegere în memoria unui fan decedat al roş-albaştrilor. O parte dintre aceştia au huiduit, apoi au început să-şi încurajeze favoriţii.

„Un meci câştigat pentru cei peste 27.000 stelişti care ne-au rămas alături într-un moment extrem de delicat şi care au extins Peluza Nord Steaua Oficial pe tot stadionul.

Un meci câştigat pentru Bassa şi pentru gestul dezgustător făcut de cei 4.000 care au vizionat partida de la înălţime (o partidă pe care n-o vor uita niciodată) şi nu i-au respectat memoria, deşi noua lor conducere e foarte sensibilă dacă aude un cântec care aparţine folclorului acestor meciuri, dar nu aude obscenităţile incalificabile expectorate de ai lor la adresa noastră. Un meci câştigat cu inima”, a scris Stoica, pe Facebook.

Şi cei de la Rapid au fost nemulţumiţi de organizarea derby-ului de pe Arena Naţională. Înainte de FCSB – Rapid 3-1, ultraşii giuleştenilor au fost controlaţi la sânge de jandarmerie. Mai mult, aceştia au fost puşi la inelul 3 al stadionului. Gestul l-a scos din sărite şi pe antrenorul oaspeţilor, Adrian Mutu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed