Şase sportivi români s-au calificat pe tabloul principal la Campionatele Mondiale de scrimă de la Milano

Şase români s-au calificat pe tabloul principal la Campionatele Mondiale de scrimă de la Milano.

La spadă, Alexandra Predescu, Greta Vereş şi Bianca Benea au intrat pe tabloul de 64, în timp ce Emma Şonţ nu a reuşit acest lucru, încheind pe locul 85.

Alexandra Predescu a avut o evoluţie bună în grupa preliminară, cu cinci victorii şi o înfrângere, care au trimis-o direct pe tabloul final, unde o va înfrunta în primul tur pe colega sa Greta Vereş. Vereş a înregistrat şi ea cinci victorii şi o înfrângere în grupă, dar a fost nevoită să tragă dispute un tur eliminatoriu din cauza tuşaverajului, trecând cu 15-14 de argentinianca Isabel Di Tella.

Bianca Benea a avut în grupă patru victorii şi o înfrângere, iar în tururile eliminatorii a dispus cu 15-7 cu elveţianca Aurore Favre şi cu 15-7 cu grecoaica Nikolet Chatzisarantou. În primul tur, Benea va o va înfrunta pe Coraline Vitalis (Franţa).

Emma Şonţ a înregistrat trei victorii şi două înfrângeri în grupa preliminar, iar apoi a învins-o cu 15-7 pe senegaleza Ndeye Binta Diongue, pierzând în faţa chinezoaicei Sheng Lin, cu 9-15.

Iulian Teodosiu, direct pe tabloul principal

La sabie masculin, unde Iulian Teodosiu (locul 11 mondial) a intrat direct pe tabloul principal, George Dragomir, Matei Cîdu şi Radu Niţu au reuşit şi ei acest lucru, trecând de preliminarii.

Dragomir a încheiat grupa cu cinci victorii şi o înfrângere, după care l-a învins pe columbianul Luis Correa Vila cu 15-6, în al doilea tur preliminar, urmând să îşi încrucişeze sabia cu chinezul Xiao Lin.

Matei Cîdu a obţinut patru victorii şi a pierdut un singur meci în grupa preliminară, după care s-a impus în faţa bulgarului Viktor Filev, cu 15-6, în al doilea tur eliminatoriu. Primul său adversar pe tabloul principal va fi maghiarul Csanad Gemesi.

Radu Niţu a avut trei victorii şi două înfrângeri în grupă, iar apoi i-a învins în tururile preliminare pe australianul Sean Andrews cu 15-4 şi pe mexicanul Gibran Zea cu 15-13. Şi Niţu va avea adversar un maghiar pe tabloul principal, pe Andreas Szatmari, potrivit agerpres.ro.

Iulian Teodosiu îl va înfrunta în primul tur pe canadianul Fares Arfa.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed