Sârbul care a ‘distrus’ echipa lui Dan Petrescu: cum a eliminat CFR Cluj din Champions League

CFR Cluj a pierdut duelul cu Pyunik Erevan, scor 2-2 (3-4 d.l.d.), din manșa a doua a duelului din primul tur preliminar al UEFA Champions League.

Zoran Gajic (32 de ani) este eroul celor de la Pyunik Ervan. Sârbul a marcat ambele goluri ale armenilor, iar meciul a ajuns să se decidă la loviturile de departajare.

Gajic nu este recunoscut drept un marcator, deși urcă mai mereu în careu la fazele fixe, fiind fundaș central. Așa s-a întâmplat și cu CFR Cluj, când Gajic a înscris cu o lovitură de cap, în minutul 89, iar apoi a marcat din apropierea porții, în minutul 119, relateaza digisport.ro.

În acest an, Zoran Gajic a mai marcat un singur gol, cu Alashkert, pe 21 februarie. Dacă mergem mai departe în timp, precedentul său gol a fost marcat cu Mlada Boleslav, pe 21 iulie 2018. Așadar, în ultimii 8 ani, Gajic a marcat 4 goluri.

Apoi, în august 2014, Gajic a înscris în meciul cu Javor-Matis. Cel mai prolific sezon din cariera sa a fost chiar primul pe care l-a jucat la nivel profesionist, 2013-2014, când a marcat 4 goluri.

La conferința de presă de la finalul meciului, Dan Petrescu a fost întrebat despre susținerea pe care crede că o va mai avea din partea conducerii clubului. Antrenorul s-a limitat la a spune că totul ține de cei aflați la conducerea clubului, însă ar trebui ca o decizie importantă să nu fie luată la cald.

La scurt timp, Ioan Varga a oferit o primă reacție, și a transmis că, cel puțin deocamdată, a decis ca Dan Petrescu să continue, însă este posibil ca hotărârea să se schimbe după o analiză. La finalul meciului, Varga a avut o reacție nervoasă și i-a amenințat pe toți că îi va da afară, tocmai pentru că investițiile sale nu au adus rezultatele scontate.

Totuși, nu e prima dată când are loc un astfel de episod și el nu e urmat de acțiuni concrete.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! S-a aflat înaintea meciului. FCSB poate da lovitura în Europa League

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! S-a aflat înaintea meciului....

Edi Iordănescu revine?! Mutare de ultimă oră a fostului selecţioner. Pleacă din România

Edi Iordănescu, fostul selecționer al echipei naționale a României,...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed