Sandro Tonali a fost suspendat zece luni! Jucătorul naționalei Italiei s-a implicat în pariuri online ilegale.
Sandro Tonali, mijlocaşul echipei Newcastle şi al naţionalei Italiei, va ispăşi o suspendare de zece luni.
Sandro Tonali a fost suspendat zece luni
Tonali s-a implicat în pariuri online ilegale, informează presa italiană, citată de L’Equipe.
Gazzetta dello Sport a titrat pe prima pagină a ediţiei de miercuri. „Tonali, 10 luni, fără Euro”.
În cazul în care suspendarea de zece luni va fi confirmată până la sfârşitul lunii octombrie, Sandro nu va putea juca din nou până la sfârşitul lunii august 2024 şi, prin urmare, va rata Campionatul European (14 iunie-14 iulie 2024, în Germania), turneu final la care Italia mai trebuie să se califice, potrivit news.ro.
Gazzetta, la fel ca alte jurnale italiene, scrie că Sandro Tonali, prin avocaţii săi, a ajuns la un acord cu procurorul general al Federaţiei Italiene de Fotbal, Giuseppe Chiné, în privinţa duratei suspendării sale, dar că anunţul oficial va fi făcut abia după ce va fi finalizat „programul de reabilitare” a jucătorului.
La fel ca Nicolo Fagioli, mijlocaşul echipei Juventus care a decis să coopereze cu justiţia italiană şi a primit o suspendare de 7 luni plus un „program de reabilitare” de 8 luni, Sandro Tonali s-ar fi angajat să urmeze un tratament pentru dependenţa de jocurile de noroc şi să participe la întâlniri de conştientizare a pericolelor jocurilor de noroc online.