Gigi Becali a decis să-l vândă pe Florin Tănase în China, la Shanghai Port. Se pare că este doar o chestiune de zile până când căpitanul celor de la FCSB va pleca.
Cluburile au ajuns deja la un acord, iar Florin Tănase și-ar fi negociat un salariu impresionant. La FCSB primește 360.000 de euro anual, în timp ce chinezii îi vor plăti 1,2 milioane pe sezon, potrivit Fanatik.
Shanghai Port a acceptat să-i plătească 3 milioane de euro lui Gigi Becali, sumă care acoperă și clauza de reziliere a lui Tănase. Potrivit aceleiași surse, omul de afaceri a acceptat ca suma să fie plătită în două tranșe.
Florin Tănase a ajuns la FCSB în 2016. A jucat în 226 de meciuri, a marcat 83 de goluri și a oferit 41 de pase decisive în acești 6 ani.
Căpitanul celor de la FCSB este cotat la 5.5 milioane de euro potrivit Transfermarkt.com.
Cine este Shanghai Port
Shanghai Port ocupă locul 7 în momentul de față în prima ligă din China, cu 16 puncte după primele 10 etape. Echipa este pregătită de croatul Ivan Lesko e la începutul anului 2021. Shanghai este în prima ligă de 10 ani și are în palmares două trofee. Titlul de campioană în 2018 și Supercupa în 2019.