S-au dus Grozav pe Argeș în jos! Colege de play-out, FC Argeș și Petrolul n-au rupt inima târgului, `lupii galbeni` au plecat cu toate punctele

Nu că s-ar fi așteptat cineva la un festival de goluri într-un FC Argeș – Petrolul. Dar nici cu o așa plictiseală nu credeau că se vor întâlni cei două mii și ceva de spectatori. Și nici telespectatorii n-ar fi avut impresia că li s-a administrat un somnifer de după-amiază.

Sigur, dacă n-ar fi fost moleșeala din tribune, poate că și în teren ar fi fost ceva adrenalină. Fără antrenor, după plecările lui Croitoru și Schumacher, cu o improvizație, fostul fundaș Dragoș Radu pe bancă, ”vulturii violeți” au curs ușor pe Argeș în jos.

Iar ”lupii galbeni” au mușcat de trei puncte, prin Grozav în minutul 40. S-a încheiat O-1, iar ambele echipe sunt colege de suferință în play-out. Petrolul intră în competiție cu 18 puncte, iar FC Argeș, din nisipurile mișcătoare, cu 14.

FC Argeș: 1. Straton – 2. Tofan, 5. Turda, 23. M. Constantin, 22. Rizzi – 4. Meza Colli, 6. Njike – 18. Crețu, 28. Koubemba, 70. Jakolis – 14. Garita
Rezerve: 33. Micle, 7. Boubacar, 11. Jobello, 24. Bertrand, 25. Pîrvu, 26. Moisie, 10. Calcan, 80. Târcoveanu, 88. Mimito
Antrenor: Dragoș Radu

Petrolul: 31. Vâlceanu- 4. Papp, 13. Mathaus, 3. Meijers – 71. Doua, 44. L. Dumitriu, 11. Seto, 8. Jair, 5. Țicu – 9. Irobiso, 7. Grozav
Rezerve: 28. Leitner, 10. Budescu, 19. R. Moldoveanu, 20. Tucaliuc, 25. Purtici, 24. Bucur, 41. Rădulescu 98. M. Bratu, 99. Borța, 27. R. Grigore
Antrenor: Florin Pârvu

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed