Finalista de anul trecut, Ons Jabeur, s-a calificat în sferturi la Wimbledon. Tunisianca a trecut fătă probleme de cehoaica Petra Kvitova, 6-0, 6-3.
Ons Jabeur, numărul 6 mondial, a avut nevoie de ceva mai mult de o oră de joc pentru a trece de Petra Kvitova, locul 9 mondial, dublă campioană la Wimbledon, în 2011 şi 2014.
În turul următor o va întâlni pe kazaha Elena Rîbakina, cea care a învins-o în finala de anul trecut a competiţiei.
Elena Rîbakina (3 WTA) a obţinut o calificare şi mai rapidă în sferturi, după ce adversara sa din optimi, brazilianca Beatriz Haddad Maia (13 WTA), a abandonat când era condusă cu 4-1 în primul set.
Arina Sabalenka (2 WTA) a acces în sferturi după o victorie lejeră, 6-4, 6-0, în faţa rusoaicei Ekaterina Alexandrova (22 WTA).
În runda următoare, Sabalenka o va întâlni pe americanca Madison Keys, locul 18 WTA, care s-a impus foarte greu, 3-6, 7-6 (7/4), 6-2, în duelul cu rusoaica Mirra Andreeva, locul 102 WTA, în vârstă de numai 16 ani.
În celelalte meciuri din sferturi se vor întâlni Iga Swiatek cu Elina Svitolina și Marketa Vondrousova cu Jessica Pegula.