S-a stabilit. Duelul româncelor la Auckland. Pe cine va întâlni Emma Răducanu în primul tur

Duelul româncelor la Auckland. Gabriela Ruse a acces în primul tur al competiției și o va întâlni pe Emma Răducanu.

Cele două jucătoare de tenis nu s-au mai întâlnit niciodată într-un meci oficial. Au jucat doar o partidă demonstrativă în 2021, în când s-a impus jucătoarea din Marea Britanie.

Gabriela Ruse o întâlnește pe Emma Răducanu

Gabriela Ruse, locul 128 mondial, a acces, duminică, pe tabloul principal la turneul de la Auckland (Noua Zeelandă), cu premii de 267.082 de dolari.

Ruse, favorită 2, a trecut în ultimul tur al calificărilor de sportiva din Germania, Jule Niemeier, locul 165 mondial şi favorită 7, scor 6-0, 3-6, 6-3.

Jucătoarea din România va da piept cu Emma Răducanu, al cărei tată este român. Pentru Răducanu, care beneficiază de clasament protejat, este primul meci după ce a ratat o mare parte din sezonul 2023. Aceasta s-a operat la ambele încheieturi şi la gleznă.

Gabriela şi Emma nu s-au mai întâlnit într-un meci oficial.

„Mă simt renăscută într-un fel. Mă simt proaspătă, mă simt pregătită, sunt fericită şi emoţionată”, a declarat Răducanu, înainte de startul turneului.

Britanica a ratat un wildcard pentru Australian Open, care începe pe 14 ianuarie.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed