S-a inspirat din filmele cu Van Damme și acum e campioană mondială. Vrea să-și apere titlu în Portuglia, la mondialele de kempo

S-a inspirat din filmele cu Van Damme și acum e campioană mondială. Vrea să-și apere titlu în Portuglia, la mondialele de kempo

Aflată pe ultimii metri ai pregătirilor pentru apărarea titlului la Campionatul Mondial de Kempo, Karina Mihuța vrea să scrie istorie la competiția din Portugalia. Luptătoarea recunoaște: s-a îndrăgostit de artele marțiale datorită filmelor cu Jean-Claude Van Damme.

Karina, îndrăgostită de arte marțiale datorită lui Van Damme

O spune chiar ea. „De când eram mică eram pasionată de filmele cu lupte și tata s-a gândit să mă dea la un sport, în special pentru autoapărare. Van Damme era preferatul meu. Mișcările lui sunt doar de film. Eu nu am încercat, să nu mă accidentez”, povesteștee Karina Mihuța, campioană mondială kempo, participantă la Campionatul Mondial din Portugalia.

Campioană mondială și europeană, Karina are în părinți principalii susținători. Deși fiica ei e cea mai bună din lume, mama sa tot nu poate urmări live meciurile, din pricina emoțiilor.

„La Mondiale, mama nu s-a putut uita la meciuri din cauza emoțiilor. La fel și bunica. Tata nu are treabă, se uită mereu”, povestește Karina Mihuța.

Elevă în clasa a zecea, sportiva are o galerie compusă din toți colegii și profesorii. Băieții știu că nu e bine să o supere.

„Băieții nu au teamă, s-au obișnuit cu mine, că dacă nu mă enervează sunt pașnică. Dar le mai zic: <<vezi dacă nu mă lași o să vezi tu>>”, glumește Karina.

Rugăciune înainte de concurs

Una dintre principalele speranțe la cucerirea unui nou aur la Mondiale, Karina recunoaște că nu intră în concurs fără a face o rugăciune.

„Da, fac rugăciune înainte întotdeauna. Și seara înainte de concurs, tot timpul. Fac rugăciune și spun Doamne ajută”, explică sportiva.

Campionatele Mondiale de Kempo au început

Programate în perioada 26-30 aprilie, la Caldas da Rainha, în Portugalia, Campionatele Mondiale de Kempo IKF strâng laolaltă mii de luptători valoroși din întreaga lume, iar organizarea se ridică la nivelul unor adevărate Jocuri Olimpice.

„Sunt 61 de țări înscrise în concurs și aproape 3.000 de sportivi. 14 suprafețe de concurs, se pune problema să se mărească numărul de suprafețe de concurs la 20. E un campionat pe care putem să-l comparăm cu Jocurile Olimpice din toate punctele de vedere”, mărturisește Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed