S-a încheiat block-busterul Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka. Luptă dură între cele două rivale.
Aryna Sabalenka și-a luat revanșa în fața Soranei Cîrstea, pe care a învins-o în turul al doilea de la Madrid, scor 6-4, 6-3.
„Am fost concentrată de la primul punct până la ultimul, mai ales că pierdusem de curând în fața ei”, a spus Sabalenka la finalul meciului.
Sabalenka și-a luat revanșa, Sorana Cîrstea out
Și așa era. Sorana o eliminase pe Aryna la Miami, iar bielorusa n-a vrut să rateze ocazia de a-și lua revanșa. Și a învins-o pe româncă, chiar sub privirile iubitului ei, Ion Ion Țiriac, aflat în loja din Madrid.
Sabalenka și-a trecut în cont 25 de lovituri direct câștigătoare, iar Cîrstea, 8. La greșeli neforțate, Sorana a comis 23, iar adversara sa 25. Diferența cea mai mare a fost la serviciu, unde Sorana a avut un procentaj de 56 la sută, iar Aryna de 72 la sută. A reușit șapte ași pe parcursul celor 82 de minute ale partidei!