După ce și-a încheiat împrumutul la Konyaspor, Alexandru Cicâldău s-a reîntors la Galatasaray, grupare alături de care mai are contract până în vara anului 2026! Românul nu se află în planurile de viitor ale turcilor, astfel că mijlocașul este din ce în ce mai presat de timp, fiind absolut necesar să își găsească un alt angajament.
La finalul stagiunii precedente, Galatasaray a câștigat titlul de campioană în Turcia. Gruparea și-a format, deja, lotul de bază cu care va ataca noul sezon, iar Cicâldău va fi, cel mai probabil, împrumutat, din nou, în cadrul unui alt club. O variantă din Superliga ar fi chiar CSU Craiova.
S-a decis viitorul lui Alexandru Cicâldău!
Mijlocașul român a ajuns la Galatasaray în anul 2021, vândut de către oltenii de la CSU Craiova, în schimbul a 6.5 milioane de euro.
În tricoul craiovenilor, Cicâldău a evoluat în 129 de partide, în cadrul cărora a reușit să își treacă în cont 33 de goluri și 21 de pase decisive.
”Galatasaray are un director sportiv pe care îl cunosc de mulți ani. El răspunde de asta. Există posibilitatea să vină Cicâldău la Universitatea Craiova (n.r. CSU Craiova). Trebuie să convingem clubul Galatasaray să participe la salariu!”, a declarat Giovanni Becali, conform Fanatik.
Alexandru Cicâldău ar fi următorul pe lista celor care ar urma să părăsească gruparea „Cim Bom Bom”.
Turcii l-au împrumutat, de curând, și pe Mathias Ross la Sparta Praga.
”A venit rândul unui alt străin al lui Galatasaray, care l-a împrumutat pe Mathias Ross (n.r. la Spartă Praga). Unul dintre jucătorii care nu a fost luat în considerare în planificarea noului sezon.
El a fost împrumutat cu o opțiune de cumpărare de 1,2 milioane de euro, plus un bonus de 300 de mii de euro. Galben-roșiii, care trebuie să reducă cât mai curând numărul străinilor.
Îl vor trimite pe mijlocașul român (n.r. Cicâldău) împrumutat cu opțiune de cumpărare, la fel ca și Ross. Pentru fotbalistul de 27 de ani se poartă negocieri de transfer atât în Turcia, cât și în străinătate!”, au notat turcii de la Fanatik.