S-a aflat totul. De ce a fost exclus Paul Pogba din lotul lui Juventus pentru meciul din Europa League

Paul Pogba nu a făcut parte din lotul lui Juventus pentru meciul cu Freiburg, joi seara. Mijlocașul francez a fost exclus din cauza unor motive disciplinarr.

Se pare că fotbalistul, în vârstă de 29 de ani, ar fi întârziat miercuri la o ședință de echipă.  Antrenorul Max Allegri s-a înfuriat și a decis să-i dea o lecție.

Pogba s-a întors la clubul din Serie A de la Manchester United vara trecută și a jucat primul meci abia pe 28 februarie.

Ultima dată când a jucat francezul a fost pentru United în aprilie 2022. Atunci s-a accidentat în înfrângerea cu 4-0 la Liverpool, și a  stat pe tușă tot sezonul.

Francezul a suferit apoi o accidentare la genunchi în pre-sezon, dar inițial a ales să nu se opereze, de teamă că nu va ajunge la Cupa Mondială.

Ulterior s-a stabilit că are nevoie oricum de o intervenție chirurgicală. A revenit în ianuarie la echipă și a avut o altă problemă musculară care i-a întârziat și mai mult revenirea în activitate.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

S-a decis viitorul tricolorului lui Mircea Lucescu! Anunţ de ultimă oră al antrenorului. Ce se va întâmpla cu Denis Drăguş

S-a decis viitorul tricolorului lui Mircea Lucescu! Antrenorul său...

Costel Gâlcă face anunţul momentului! Ce se întâmplă, de fapt, la CSU Craiova. Anunţ de ultimă oră înaintea meciului

Costel Gâlcă a oferit câteva detalii despre situații lotului...

Final incendiar în Covasna! S-a terminat Sepsi-Gloria Buzău. Meciul s-a decis în două minute

Final incendiar în Covasna! S-a terminat Sepsi-Gloria Buzău. Meciul...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed