Dănuț Lupu a fost condamnat la șapte luni și zece zile de închisoare cu executare, după ce a fost prins de mai multe ori conducând fără permis.
Lupu a atacat decizia la Curea de Apel București, dar fără niciun rezultat. Acum, avocatul fostului mare fotbalist a anunțat când ar putea să fie eliberat.
Când va fi eliberat Dănuț Lupu
Dănuț Lupu a fost condamnat pe data de 2 octombrie la închisoare cu executare, fiind prins de mai multe ori la volan fără permis. Fostul fotbalist își ispășește pedeapsa la penitenciarul Rahova.
Avocatul lui Lupu are vești bune. Acesta susține că fostul internațional va fi eliberat condiționat la începutul lunii martie, executând doar jumătate din pedeapsă.
„Eu cred că 100% va fi eliberat condiţionat şi teoretic o să stea jumătate din pedeapsă, adică trei luni şi jumătate. Pe bună purtare şi pe tot, va sta jumătate din pedeapsă. Deci nu va fi la două treimi sau altceva, va fi 1/2”, a declarat avocatul Adrian Cuculis, potrivit Romania TV.
Judecătorii au fost obligați să-l condamne la închisoare cu executare pentru că era recidivist. Lupu a atacat decizia la Curea de Apel București, dar nu a avut câștig de cauză.
„Aspectele invocate de inculpat privind faptul că se simţea rău sau că nu ar fi reuşit să cheme un taxi ori să fie condus de o altă persoană la o unitate de spital cu un autovehicul nu se circumscriu vreuneia dintre cauzele justificative ori de neimputabilitate prevăzute de lege.
Solicitarea apelantului de a se dispune pedeapsa amenzii este nefondată, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, împrejurările de săvârşire a acesteia, care denotă un pericol social relativ ridicat pentru siguranţa traficului rutier, faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală şi a perseverat pe cale infracţională, săvârşind fapta în termenul de supraveghere stabilit anterior, fără a ţine seama de clemenţa soluţiei de amânare a aplicării pedepsei”, a fost motivația judecătorilor.