S-a aflat la ce oră se va juca meciul Sorana Cîrstea – Iga Swiatek! Confruntarea anului pentru româncă: `E o tensiune uriașă`

S-a aflat la ce oră se va juca meciul Sorana Cîrstea – Iga Swiatek! Confruntarea anului pentru româncă. Organizatorii au făcut public calendarul de la Indian Wells. Sorana va juca împotriva liderului mondial nu mai devreme de ora 21.30, ora României.

Tensiune majoră înainte de meciul Sorana Cîrstea (România, 83 WTA) – Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA). Swiatek a amplificat conflictul dintre sportivele din Rusia/ Belarus și jucătoarele din alte state.

Iga Swiątek a îndemnat Asociația Tenisului Feminin (WTA) la mai mult sprijin pentru sportivele din Ucraina. Mai mult, numărul 1 mondial chiar și-a „turnat” o colegă din Rusia la WTA.

Iga Swiatek a „turnat-o” pe Anastasia Potapova la WTA

Asta după ce Anastasia Potapova a purtat pe teren tricoul echipei Spartak Moscova, iar ucraineanca Lesia Tsurenko s-a retras din turneu înainte de partida cu bielorusa Aryna Sabalenka.

„Înțeleg perfect de ce s-a retras, pentru că, sincer, le respect atât de mult pe fetele ucrainene, pentru că dacă a aterizat ca o bombă în țara mea sau dacă casa mea a fost distrusă, nu știu dacă m-aș descurca. Este o situație grea! Există multă tensiune în vestiar! Era de așteptat, pentru că vorbim de un război”,a spus poloneza, conform CNN.

În plus, Swiatek a făcut o reclamație la WTA. Ea le-a cerut conducătorilor forului internațional să ia măsuri împotriva rusoaicei Anastasia Potapova.

„Am vorbit cu reprezentanții WTA și am aflat că probabil vor fi mai puține astfel de situații, pentru că le vor explica celorlalte jucătoare că nu poți promova nicio echipă din Rusia în aceste zile, ceea ce m-a liniștit puțin”, a mai spus aceasta.

Iga Swiatek, despre partida cu Sorana Cîrstea

Joi seara, nu înainte de ora 21:30, Sorana Cîrstea va juca împotriva polonezei. Iga a câștigat în optimile de finală împotriva Emmei Răducanu, scor 6-3, 6-1. Cîrstea s-a mai duelat cu Swiatek o singură dată, la Australian Open 2022, scor 5-7, 6-3, 6-3.

„Ne-am antrenat împreună de câteva ori și în pre-sezon. Știu cât de bine poate juca. Vom vedea, fiecare zi este diferită în tenis. Cu siguranță merită să fie în sferturile de finală. Voi fi 100% pregătită și voi da totul”, a spus poloneza.

De cealaltă parte, Sorana Cîrstea își amintește de meciul pierdut în 2022, 7-5, 3-6, 3-6.

„Încă îmi amintesc acel meci. A fost o partidă incredibilă şi de obicei nu spun aşa ceva despre o confruntare pe care o pierd. De atunci, Iga a decolat în circuit, a jucat incredibil, a fost dominantă. E o jucătoare completă, se mişcă excelent, nu are momente de cădere în meciuri, e foarte constantă.

E foarte greu să găseşti vreo slăbiciune în jocul ei, dar cel mai mult mă impresioneayă modul în care se deplasează în teren. E cea mai bună de departe la acest capitol. Îmi place de Iga, e o sportivă foarte dulce, e un exemplu pentru noi toţi”, a spus românca.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

  1. Pe acelasi „rationament“ ar fi de dorit ca si Iga Swiatek , sa-si scoata bentita albastru-galben de pe sapca pe care o poarta in timpul meciurilor ! Sic !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed