S-a aflat adevărul despre vedeta lui Costel Gâlcă! Mihai Rotaru a dat verdictul. S-a aflat ce se întâmplă, de fapt, cu jucătorul celor de la CSU Craiova. Alexandru Mitriţă ar putea să revină la echipa naţională.
Jucătorul lui Costel Gâlcă a ratat EURO 2024, după un conflict cu Edi Iordănescu. Se pare că noul selecţioner, Mircea Lucescu îi mai dă o şansă.
S-a aflat adevărul despre vedeta lui Costel Gâlcă!
Alexandru Mitriță are șansa să revină la echipa națională în septembrie, la prima acțiune a României cu Mircea Lucescuîn calitate de selecționer. Dacă va continua evoluțiile din acest start de sezon, fotbalistul lui CSU Craiova are șansa să se regăsească în lotul pentru primele meciuri din Liga Națiunilor, în Kosovo și cu Lituania pe teren propriu.
Mihai Rotaru a reacționat după ce a aflat decizia lui Mircea Lucescu. A transmis că jucătorul lui Costel Gâlcă nu are voie să lipsească de la echipa națională, conform fanatik.ro.
”Este o veste bună. Este perfect. Este un jucător care nu ar avea voie să lipsească de la echipa națională, indiferent de situație. Este singurul jucător român care îți face diferența meci de meci.
Fără discuție o să fie o veste bună pentru el. Mitriță a suferit foarte mult și i-a fost foarte greu. A trebuit să îl punem pe picioare pentru acest start de sezon. A fost dezamăgit și și-a dorit foarte mult să fie acolo (n.r. la EURO 2024). Echipa națională înseamnă ceva sfânt.
Nu e vorba de ochi aici, pentru că e și vorba aceea ‘calul de rasă îl vede oricine’. Nu trebuie să te pricepi la fotbal ca să vii și să vezi un cal de rasă. Edi l-a văzut, dar nu l-a vrut. Este o diferență. Mă îndoiesc că nu l-a văzut.
Gândiți-vă ce jucători cu personalitate și caractere extrem de dificile a avut (n.r. Mircea Lucescu). Sigur că are experiența să îi gestioneze. Au fost jucători vulcanici în vestiar, în teren, caractere dificile pe care le-a gestionat.
Mitriță este piece of cake (n.r. floare la ureche), ca să spun așa. A avut jucători mult mai complicați și periculoși. Nu cred că există o problemă în sensul acesta. Plus că Mircea Lucescu are un respect aparte. Fără discuție e nevoie de Alexandru Mitriță la națională”, a declarat Mihai Rotaru.