S-a aflat adevărul despre rivala Simonei Halep! Mesaj clar al acesteia. Aroganţă totală la adresa celor de la Roland Garros

S-a aflat adevărul despre rivala Simonei Halep! A apărut un mesaj clar al acesteia.

Aryna Sabalenka a câștigat partida contra Kamillei Rakhimova (21 de ani, 82 WTA), scor 6-2, 6-2, astfel că ea s-a calificat în premieră în optimile de finală la Roland Garros.

Sabalenka nu a luat parte la conferința de presă de după meci, ea având acordul celor din conducerea turneului de a nu face asta.

S-a aflat adevărul despre rivala Simonei Halep

Jucătoarea din Belarus a ales să răspundă doar unor întrebări formulate de reprezentanții organizatorilor, în lipsa presei.

„De luni întregi răspund la aceste întrebări (n.r. – legate de război) la toate turneele. Am fost foarte clară în privinţa sentimentelor şi opiniilor mele. Nu mă deranjează întrebările. Știu că trebuie să îi răspund presei la întrebări care nu au legătură cu tenisul meu sau cu meciurile mele. Însă miercuri nu m-am simţit în siguranţă.

Iar eu trebuie să mă pot simţi în siguranţă atunci când vorbesc cu jurnaliştii după meciuri. Pentru sănătatea mea psihică şi pentru binele meu am decis să nu mă pun în această situaţie astăzi şi turneul mi-a susţinut decizia. Ultimele zile au fost complicate şi acum trebuie să mă concentrez pentru a juca bine”, a spus aceasta, conform Le Figaro.

În mod obișnuit, jucătorii sunt obligați să ia parte la conferinţele de presă de după meciuri. Mai mult, încălcarea acestui lucru duce la amenzi. Totuși, Sabalenka nu va fi sancționată, dat fiind că a primit acceptul organizatorilor de a nu participa la conferință.

Aryna Sabalenka, criticată de un jurnalist din Ucraina

Aryna Sabalenka (25 de ani, locul 2 WTA) a ajuns în mijlocul unei controverse la Roland Garros, după victoria contra Irynei Shymanovich (25 de ani, locul 214 WTA) din turul doi, scor 7-5, 6-2.

După meci, Sabalenka a fost întrebată de un jurnalist din Ucraina cum se poziționează în legătură cu președintele țării sale, Aleksandr Lukaşenko, susținător al războiului dus de Rusia în Ucraina.

„Vreau să te întreb două lucruri. Primul, despre Belarus. În 2020, ai semnat o scrisoare de susținere pentru Lukașenko, în timp ce tortura și bătea protestatarii în stradă. Apoi, ai sărbătorit Anul Nou cu el. Cum poți susține un dictator, ca posibil număr 1 mondial?”, a fost întrebarea incomodă formulată de un jurnalist ucrainean.

Sabalenka a dat un răspuns evaziv, ea spunând: „Nu am niciun comentariu de făcut, așa că îți mulțumesc pentru întrebare”.

Apoi, jurnalistul ucrainean a replicat: „A doua întrebare. Spui mereu că nimeni nu susține războiul. Dar poți spune: ‘Eu, Aryna Sabalenka, condamn ferm faptul că Belarusul atacă Ucraina cu rachete și vreau să se oprească acum’?”, a spus acesta, însă jucătoarea a refuzat să răspundă.

„Practic, susții totul pentru că nu vorbești! Nu ești o persoană neînsemnată, Aryna, ai putea să…”, a spus apoi jurnalistul, care a fost întrerupt apoi de ofițerul de presă, cel care a afirmat: „(nr. Aryna Sabalenka) a spus că nu îți va răspunde la întrebare”.

„Da, e clar, acum știm totul”, a replicat ucraineanul, moment în care Sabalenka a răspuns: „Ai primit destule răspunsuri de la mine. Nu mai am de făcut niciun comentariu”.

De altfel, în primul tur de la Roland Garros, Sabalenka a jucat cu Marta Kostyuk. La sfârșitul partidei, jucătoarea din Ucraina a refuzat să dea mâna cu adversara ei. Din pricina gestului său, Kostyuk a fost huiduită de spectatorii veniți să asiste la meci.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed