Tottenham traversează o perioadă extrem de tensionată, astfel că gruparea engleză se confruntă cu o situație instabilă în cadrul competiției interne! Trupa lui Ange Postecoglou ocupă locul 12 în Premier League, cu doar 24 de puncte înregistrate în 20 de etape.
Din cauza lipsei de performanță, jurnaliștii londonezi au decis să facă publice salariile pe care le încasează jucătorii de la Tottenham. Radu Drăgușin este al doilea cel mai bine plătit fundaș din lot.
S-a aflat adevărul despre Radu Drăgușin!
Conform celor de la GOAL, Drăgușin încasează un salariu brut de 4.420.000 de lire sterline, la egalitate cu Pedro Porro.
„Cristian Romero este, fără îndoială, cel mai bine plătit fundaș de la Tottenham Hotspur, iar statutul său este bine meritat. Internaționalul argentinian a jucat de fiecare dată cel mai bine în centrul apărării, ori de câte ori este disponibil.
După el sunt Pedro Porro şi Radu Dragusin, ambii câştigând salarii identice. Porro și-a consolidat poziția ca fiind unul dintre cei mai buni fundași dreapta din Premier League, în timp ce Dragusin s-a dovedit a fi o rezervă pe care te poți baza, capabil să-l înlocuiască fie pe Romero, fie pe Micky van de Ven atunci când este necesar.
Pe de altă parte, este o încurcătură să-l vezi pe Van de Ven câștigând mai puțin decât jucători precum Sergio Reguilon și Ben Davies, care sunt departe de a fi printre primele opțiuni din apărare. Împreună cu Djed Spence, Van de Ven împărtășește distincția de a fi cel mai slab plătit apărător la Spurs, câștigând £2,6m anual!”, au scris englezii.
TOP 10 cei mai bine plătiți jucători de la Tottenham:
- Heung-min Son – £9.880.000
- James Maddison – £8.840.000
- Timo Werner – £8.580.000
- Cristian Romero – £8.580.000
- Dejan Kulusevski – £5.720.000
- Richarlison – £4.680.000
- Dominic Solanke – £4.680.000
- Radu Drăgușin – £4.420.000
- Pedro Porro – £4.420.000
- Ben Davies – £4.160.000.