Presa din Italia anunță transferul lui Olimpiu Moruţan, care este foarte aproape de o revenire pe teren. Oficialii echipei italiene vor să își asigure serviciile jucătorului de la prima reprezentativă a României.
Olimpiu Moruțan a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile, în această primăvară, făcându-l indisponibil aproape un an.
S-a aflat adevărul despre Olimpiu Moruţan!
În prezent, Olimpiu Moruțan este legitimat la formația din liga a doua a Turciei, Ankaragucu, cu care mai are contract până în iunie 2026.
Se pare că, baștanii îl vor împrumuta pe Moruțan în Italia, la Pisa, echipa la care a mai jucat în sezonul 2022/2023, tot sub formă de împrumut.
Chiar dacă este indisponibil până în decembrie, italienii vor să își asigure serviciile românului, pe care îl pot cumpăra definitiv după un an.
Potrivit presei din Italia, transferul urmează să fie oficializat în zilele următoare.
„Olimpiu Moruțan a ajuns la Pisa unde va efectua a doua parte a examinărilor medicale. Apoi va semna contractul. De fapt, clubul a încheiat afacerea cu Ankaragucu, clubul din Turcia, care deține drepturile pentru ’geniul’ de 25 de ani. Este vorba despre un împrumut cu opțiune de cumpărare pentru trei milioane de euro.
În ultimele trei zile, jucătorul s-a aflat la Umbria pentru un control de specialitate în legătură cu situația sa. În aprilie, Moruțan a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile și a ratat EURO. În ultimele ore, agentul său Ioan Becali a confirmat verdictul fericit al controlului care a pavat drumul către acest transfer. Azi sau mâine ar trebui oficializat transferul.
Potrivit informațiilor, se pare că Moruțan își va încheia ultima parte a recuperării și va fi indisponibil până în luna octombrie. Totuși, revenirea pe teren este așteptată în luna decembrie. De fapt, Moruțan este o achiziție de viitor, pentru a doua parte a campionatului, ca și cum ar fi primul transfer al iernii, dar clubul și l-a dorit cu orice preț pe jucător încă din această perioadă de mercato”, au scris cei de la lanazione.it.