S-a aflat adevărul despre Ivaylo Petev! Unul dintre motivele pentru care a fost dat afară de la CSU Craiova. Salariul uriaş pe care îl avea bulgarul

S-a aflat adevărul despre Ivaylo Petev! Unul dintre motivele pentru care a fost dat afară de la CSU Craiova înainte de finalul sezonului. Salariul uriaş pe care îl avea bulgarul la gruparea din Bănie.

Ivaylo Petev a fost demis de la CSU Craiova după înfrângerile consecutive din play-off-ul campionatului cât și eliminarea din Cupa României. Rezultatele slabe au dus la demiterea tehnicianului cu numai 7 etape înaintea încheierii sezonului.

S-a aflat adevărul despre Ivaylo Petev!

Mihai Rotaru, patronul oltenilor a vrut să îl dea afară mai demult pe Petev. Decizia sa l-ar fi costat 600.000 de euro, reprezentând clauzele contractului bulgarului. După negocierile avute la acea vreme, Ivaylo Petev nu a acceptat decizia de a pleca.

Parcursul slab al echipei din ultima perioadă, eliminarea din Cupa României și înfrângerea din derby-ul cu FCSB, au distrus orice șansă ca antrenorul să mai continue la CSU Craiova.

Potrivit gsp.ro, bulgarul ar fi avut un salariu de 33.000 de euro lunar, cotat ca fiind cel mai bine plătit antrenor din Superliga, deși se zvonise ca ar fi câștigat numai 12.000 de euro/ lună.

În urmă cu câteva zile, Gică Craioveanu, fost oficial al CSU Craiova, a transmis că ar exista două variante de înlocuire pentru Petev, dintre care, Costel Gâlcă (52 de ani), un nume surprinzător.

”Nu e o surpriză (n.r.- demiterea lui Petev). Obiectivele sunt ratate. Mike (n.r.- Mihai Rotaru) era foarte supărat. Eu am auzit de un antrenor străin și de Costel Gâlcă. E foarte profesionist (n.r- Gâlcă)”, a spus Gică Craioveanu, la emisiunea Liga Digisport.

Costel Gâlcă, a rămas liber de contract din noiembrie 2023, după ce a plecat de la Radomiak, echipă din campionatul polonez. Acesta are în palmares 3 trofee cucerite în România, toate cu FCSB: titlul, Cupa și Cupa Ligii. În plus, a câștigat și campionatul în liga a doua din Danemarca, la cârma celor de la Vejle.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed