S-a aflat adevărul despre Gino Iorgulescu! S-a aflat câţi bani încasează lunar de la LPF. Suma este absolut uriaşă. După preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, şi cel al LPF a fost obligat să-și facă publică Declarația de avere.
S-a aflat ce salariu încasează Gino Iorgulescu, cel care conduce LPF din 2013. Fostul fotbalist din anii ’70 are un salariu uriaş.
S-a aflat adevărul despre Gino Iorgulescu!
Conform legii nr.372, care a completat legea 176 din 2010, președinții și vicepreședinții tuturor federațiilor sportive se numără acum printre persoanele obligate să-și dezvăluie veniturile. Printre aceştia şi Gino Iorgulescu.
Dacă actele depuse de Răzvan Burleanu scot la iveală venituri anuale de 320.000 de euro, nici omologul de la LPF, Gino Iorgulescu, n-o duce mai rău. Mai mult, aceste e și vicepreședinte al FRF, motiv pentru care a fost obligat să-și facă publică averea.
Iorgulescu e de departe cel mai bine plătit om din fotbalul românesc. Conform declarației de avere, Gino are un salariu anual de 440.000 de euro. Tatăl fugarului Mario Iorgulescu încasează lunar 36.500 de euro pentru postul de şef LPF.
În ciuda veniturilor imense pe care le obține de la LPF, Iorgulescu deține, conform actelor, o avere de aproximativ 300.000 de euro. În declarația depusă apare și un împrumut de 150.000 de euro la prietenul și partenerul de afaceri Cosmin Olăroiu.
Șef al LPF din noiembrie 2013, Gino Iorgulescu, 67 de ani, a obținut al treilea său mandat în fruntea Ligii în mai 2022. A fost ales în unanimitate, o ipostază similară celei în care a fost ales ultima oară și Burleanu.
În ciuda salariului impresionant, Gino Iorgulescu evită mai mereu dialogul cu presa sau microbiștii. „Luați în calcul să aveți apariții publice mai dese?”, l-a întrebat pe Iorgulescu un reporter prezent la conferința de presă de după alegerile din 2022, o aluzie evidentă la relația distantă pe care Gino a adoptat-o în ultimii ani în raport cu presa.
„Nu cred că ar trebui să iau modelul celui care a fost înaintea mea și să apar la televizor. Dacă apar la o televiziune, trebuie să apar la toate celelalte. Putem organiza conferințe de presă mai multe, dar să avem ce să dezbatem”, spunea atunci Iorgulescu.