S-a aflat adevărul despre Dennis Man! Tânăra cu care se iubeşte tricolorul. A fost pe stadion la meciul cu AC Milan / Foto

Parma a făcut senzație cu AC Milan, scor final 2-1! Dennis Man a fost unul dintre marcatorii serii pentru tabăra sa și a avut parte de toată susținerea din partea celei mai importante femei din viața sa.

În primele două etape ale noului sezon de Serie A, Dennis Man a reușit să înregistreze o dublă. Deloc surprinzător, având în vedere că internaționalul român a contribuit semnificativ la promovarea Parmei în primul eșalon al Italiei.

S-a aflat adevărul despre Dennis Man!

Alexandra Ionela, partenera de viață a atacantului, nu lipsește din tribune. Tânăra a fost extrem de fericită pentru reușita iubitului său, astfel încât a postat două videoclipuri cu fanii care erau în delir.

Bruneta este urmărită de aproape 15.000 de internauți pe Instagram.

Man a deschis scorul partidei în minutul 2.

Fosta Miss Arad formează un cuplu cu Dennis Man de mai bine de șapte ani. Bruneta a fost prezentă și la Campionatul European din Germania, acolo unde România a reușit să ajungă până în faza optimilor, unde a fost eliminată de Olanda.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed