S-a aflat adevărul despre Adrian Mutu! De ce a plecat antrenorul, de fapt, de la Rapid. O fostă glorie din Giuleşti a dat cărţile pe faţă

S-a aflat adevărul despre Adrian Mutu! A fost dezvăluit motivul pentru care a plecat antrenorul, de fapt, de la Rapid. O fostă glorie din Giuleşti a dat cărţile pe faţă.

Rică Răducanu a vorbit despre situația în care se află formația din Giulești, aflată pe poziția a 11-a, după 5 etape disputate.

S-a aflat adevărul despre Adrian Mutu

În ultima etapă, Rapid a pierdut cu Petrolul Ploiești, scor 2-0, astfel că echipa lui Cristiano Bergodi are doar 5 puncte în noul sezon.

„Ce să mă mai întrebi, dă-i… Nu vezi că după ce că oamenii ăștia, săracii, spectatorii ajută, ăla umblă de colo, colo… nu ai marfă, ce să mai? Eu le-am zis, crezi că Mutu a plecat degeaba? Nu ai marfă și e și așezată rău aia pe care o ai.

Și data trecută am dat autogoluri, nu prea am mai văzut așa ceva. Eu zic să se ducă toată conducerea, și cu președinte, și cu antrenor, la biserică, să se spovedească.

Prestația echipei a fost cum e în general fotbalul românesc, greșeli personale care nu au ce căuta într-un fotbal avansat, am vrea noi să îl avem. Nu te mai bazezi că avem o formație, ăsta e nivelul.

În primul rând, e vorba de onoarea lor de fotbaliști. În al doilea rând, joacă și ei pe bani, mâine-poimâine se lasă și… Nu am jucat mai nimic, tată, nu jucăm, la ora actuală, nu jucăm nimic, ce să mai?”, a spus Rică Răducanu, conform Iamsport.ro.

Marius Şumudică: „Eu refuz să vin la Rapid”

Pe de altă parte, Marius Şumudică a transmis că nu ar dori să preia gruparea Rapid. Asta după ce fanii echipei, prin vocea lui Liviu Ungurean, au declarat că nu și-l mai doresc drept antrenor.

„Pe mine scoateţi-mă din ecuaţia asta. Eu refuz să vin la Rapid şi dacă voi fi ofertat”, a afirmat Marius Şumudică, conform Digisport.ro.

Gheorghe Răducan, lider al galeriei din Giulești, a spus: „Nu se pune problema. Ceea ce a declarat Liviu (n.r. Ungurean), a spus că nu e momentul. Nu cred că a spus-o împotriva lui Marius Șumudică. A zis că a fost o strategie Șumudică. Nu e momentul ca Șumudică să fie sacrificat pentru greșelile Rapidului.

Liviu a vrut să spună altceva. Că s-au făcut niște greșeli și trebuie să răspundă oamenii care au făcut greșelile respective. Organizarea pe acest început de campionat este deficitară”, a explicat acesta.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed