Mauricio Pochettino este unul dintre cei mai râvniți antrenori din lume, dar acesta evită să își ia un angajament.
Conform jurnaliștilor de la Marca, Pochettino are o clauză în contractul cu PSG și de aceea ezită să preia o nouă echipă.
Pochettino încă primește salariu
În contractul pe care argentinianul îl avea cu cei de la PSG, acesta avea o clauză conform căreia, dacă va fi demis înainte de expirarea înțelegerii, urma să fie plătit până la finalul contractului.
Având în vedere că Pochettino s-a despărțit de PSG de aproape un an, iar salariul său era de 13 milioane pe sezon, înseamnă că argentinianul a încasat o mică avere fără să facă nimic.
În ultimul an, argentinianul a fost contactat de mai multe echipe, însă se pare că ”ajutorul de șomaj” primit de la PSG este mai important.
Mauricio Pochettino s-a despărțit de PSG în vara lui 2022, după un an și jumătate pe banca echipei din capitala Franței.
Tehnicianul și conducerea clubului au decis de comun acord închierea raporturilor contractuale la vremea respectivă.
Ulterior, au apărut mai multe zvonuri potrivit cărora acesta a plecat din cauză că nu a reușit să își adjudece Champions League în timpul celor două sezoane în care a fost pe banca celor de la PSG.
Discuții avansate cu Chelsea
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Chelsea insistă pentru aducerea lui Pochettino. Todd Boehly a mai discutat și cu Julian Nagelsmann, dar pare decis să meargă pe mâna argentinianului.
În această săptămână ar urma să aibă loc discuțiile finale dintre Chelsea și Mauricio Pochettino.
În acest moment, pe banca lui Chelsea se află Frank Lampard, care însă a fost înștiințat că va fi doar interimar, până la finalul sezonului.
Chelsea are un sezon cu adevărat dezastruos, în ciuda investițiilor de peste 600 de milioane de euro. ”Albaștrii” au fost eliminați din Liga Campionilor, iar în campionat se află abia pe locul 11, cu șanse doar teoretice de a prinde un loc de cupe europene.