Marian Spânu, primul socio român din istoria lui Real Madrid, a vorbit despre experiența pe care a avut-o cu Cristiano Ronaldo.
Românul stabilit în Spania, face parte din cei 2000 de socios care au putere de decizie la Real Madrid.
Ronaldo a uitat de unde a plecat
Fanul lui Real Madrid a vorbit despre caracterul portughezului, căruia i-a lucrat la casă în trecut.
„Ronaldo, ca jucător, este foarte mare. Dar are un ego mai mare decât el. Din întâmplare, eu am fost la el în casă. Am fost la el acasă pentru că acum ceva vreme și-a făcut o sală de petrecere. I-am făcut o modificare în garaj, de 10 camere.
Eu am lucrat cu o firmă din asta de pune rigips. De atunci am zis că trebuie să îi văd partea fotbalistică, pentru că altfel încep să îl urăsc. Era foarte rece, niciun pic de respect. Eu cred că și-a uitat originea, a uitat că a fost sărac odată.
Când un om își uită originea, partea umană nu mai există. Eu sunt plecat din România de atâția ani, aș putea să vorbesc și eu o română stricată, să par important. Trăiesc de 21 de ani numai în Spania. Vorbesc și engleză și germană, aș putea să vorbesc amestecat. Încă am vocabularul meu românesc și pur, nu încep să mă prostesc.
„Am fost decepționat. Era o căldură îngrozitoare. Erau 40 și ceva de grade afară. Eu am fost și la alți oameni mai puțin bogați decât Cristiano Ronaldo. Vara, aici se spune că dacă ceri un pahar de apă sunt obligați să îți dea.
Eu am fost la oameni care îți puneau lăzi frigorifice pline cu apă, bere, sucuri. El nu a pus acolo nimic. El avea încă o parcelă acolo, lipită de terenul acesta. Trebuia să mergi acolo să dai drumul la un furtun să iasă niște apă, nu rece.
Mi s-a părut inuman, practic. Acolo erau o căruță de muncitori. Nu a cerut nimeni, dar mi s-a părut normal să pui o mașină de apă, sau un frigider cu apă, sau un frigider în care să poate să își pună omul apa. Eu am stat puțin, cred că două săptămâni, mi-am făcut partea mea.
S-au făcut 10 camere acolo, un bar, o sală de discotecă, undeva la subsol”, a mai povestit Marian Spânu la GSP Live”, a spus Marian Spânu, la GSP Live.