Ronaldo a pus ochii pe Ionuț Radu. Negocierile au început deja. La ce echipă ar putea ajunge portarul român

Ronaldo a pus ochii pe Ionuț Radu. Negocierile au început deja. S-a aflat la ce echipă ar putea ajunge portarul român.

Portarul român a lui Inter Milano, ar putea fi transferat la Real Valladolid, echipa brazilianului Ronaldo (46 de ani).

Ronaldo a pus ochii pe Ionuț Radu

Ionuț Radu are contract până în vara anului 2024 cu cei de la Inter. Acesta nu intră în vederile italienilor nici în sezonul următor.

Potrivit presei din Italia, Inter l-ar fi propus pe portarul român la echipa brazilianului Ronaldo, Real Valladolid. Gruparea din liga secundă a Spaniei ar fi interesată de această mutare, însă nu este de acord cu condițiile puse de către Inter.

„Următoarele zile vor fi fundamentale în aceste negocieri, unde mai trebuie puse la punct câteva detalii”, au scris cei de la spaziointer.it.

Ionuț Radu a jucat în sezonul trecut 9 meciuri pentru Cremonese, în Serie A, și 17 meciuri pentru Auxerre, în Ligue 1. Acesta este cotat la 3.5 milioane de euro de către Transfermarkt.

După încheierea sezonului, Ionuț Radu și-a exprimat regretul privind retrogradarea lui Auxerre în Ligue 2. „Sezonul nu s-a terminat aşa cum mi-aş fi dorit, dar fotbalul îţi dă câteodată, alteori nu. De fiecare dată am încercat să dau totul şi asta am şi făcut, dar câteodată am eşuat.

Îmi pare rău cum s-a terminat şi cel mai important îmi pare rău de toţi suporterii acestei echipe care merită să fie în Ligue 1. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul din acest sezon, m-am simţit ca acasă. Sunt sigur că Auxerre va străluci în viitor şi va fi în frunte, aşa cum merită”, a spus Ionuț Radu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed