Fostul atacant brazilian Ronaldinho a participat, miercuri, la inaugurarea unui centru comercial din Quito unde a asistat ca invitat la un concurs de fotbal-tenis şi deprinderi, cu ocazia unei vizite în capitala Ecuadorului în cadrul unor angajamente publicitare, informează agenţia EFE.
Cu o întârziere de două ore faţă de programul iniţial, Ronaldinho şi-a făcut apariţia în faţa publicului, care aştepta să-l vadă şi să se fotografieze cu fostul jucător al naţionalei Braziliei şi al echipelor Paris Saint-Germain, FC Barcelona, AC Milan şi Flamengo, anunta agerpres.ro.
Fostul star brazilian a fost invitatul de onoare la o competiţie unde un grup de tineri a trebuit să imite din trucurile lui Ronaldinho cu mingea şi apoi să răspundă la întrebări despre cariera sa fotbalistică.
„Pentru mine este o bucurie să ştiu că tot ce am făcut în fotbal este pe gustul copiilor. Sunt foarte fericit pentru asta”, a recunoscut Ronaldinho, care s-a retras din activitate în 2015 pe când purta tricoul lui Fluminense.