Selecţionata României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin Under-19 – W19 EHF EURO 2023, de la Piteşti şi Mioveni. Tricolorele au învins echipa Germaniei cu scorul de 35-30 (18-15), duminică, în ultimul său meci din Grupa B.
Maria Diana Lixăndroiu şi Alisia Lorena Boiciuc au marcat câte 7 goluri, Mihaela Andreea Mihai 6, Mariam Nadia Mohamed 6, Anamaria Mihaela Grigore 4, Rebecca Geamănu 2, Cristina-Elisa Danciu 1, Denisa-Roxana Romaniuc 1, Lavinia Ioana Florea 1.
Pentru Germania, care a câştigat argintul european cu această generaţia în 2021 (Under-17), Ariane Pfundstein 6 goluri, Lotta Ropcke 5 şi Ida Petzold 5, potrivit agerpres.ro.
România, care a intrat fără punct în Grupa principală I, va întâlni în continuare Suedia şi Elveţia.
România a ocupat locul 5 la ediţia din 2021 a competiţiei.
Primele 13 clasate la Europeanul din judeţul Argeş se vor califica la Campionatul Mondial de junioare (U20) de anul viitor din Macedonia de Nord.
Rezultatele înregistrate duminică:
Grupa A (Piteşti)
Suedia – Olanda 27-24
Croaţia – Elveţia 30-34
Clasament final
1. Suedia 6 puncte
2. Elveţia 4
3. Olanda 2
4. Croaţia 0
Grupa B (Piteşti)
Germania – România 30-35
Portugalia – Islanda 44-27
Clasament
1. Portugalia 4 puncte (+22)
2. România 4 (+7)
3. Germania 4 (-3)
4. Islanda 0
Grupa C (Mioveni)
Franţa – Serbia 33-22
Ungaria – Norvegia 28-20
Clasament
1. Ungaria 6 puncte
2. Franţa 4
3. Norvegia 2
4. Serbia 0
Grupa D (Mioveni)
Cehia – Macedonia de Nord 29-24
Danemarca – Muntenegru 29-29
Clasament
1. Danemarca 5 puncte (+22)
2. Muntenegru 5 (+8)
3. Cehia 2
4. Macedonia de Nord 0
Primele două clasate din fiecare grupă s-au calificat în grupele principale.