România, campioana Silver League 2022 la volei după o finală fantastică! Tricolorii au revenit în Golden League!

Este pentru a doua oară când naționala masculină de volei a României este campioana Silver League 2022, după titlul cucerit în 2019. De la anul, tricolorii vor reveni în Golden League.

Finala disputată la Budapesta a fost una dramatică. Finlanda a câștigat primul set la 17 și părea a fi în controlul meciului.

Tricolorii s-au mobilizat printr-un efort colectiv și au câștigat setul secund la 21.
În actul al treilea nordicii au punctat mai precis, astfel că s-au impus cu 25-20 și au revenit în avantaj pe tabelă.

”A fost ultima dată când s-a întâmplat acest lucru, pentru că în setul al patrulea, dând dovadă de un spirit de sacrificiu excepțional, românii au revenit de la 17-14 și 20-18 pentru a se impune, într-un final dramatic, cu 25-23.”, se arată pe site-ul Federației Române de Volei.

Setul decisiv a fost la fel de strâns ca precedentul, cu echipa noastră câștigând cu 15-13, după 14-10. Scor final România – Finanda 3-2 (17-25, 25-21, 20-25, 25-23, 15-13), iar românii au încins hora bucuriei!

Anul viitor, jucătorii noștri vor juca în prima divizie a voleiului continental la nivel de naționale, Golden League!

Au jucat pentru România: Bala (14), Aciobăniței (14), Bălean (13), Călin (10), Rață (9), Vologa (7), B. Bartha (6), Peța (3), C. Bartha (1), Butnaru (-), Iftime (-), Cl. Dumitru (-), Diaconescu (libero), Kantor (libero). Antrenor: Sergiu Stancu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed