România a înregistrat victorie, luni seară, în fața Lituaniei, în cadrul celui de-al doilea duel disputat în Liga Națiunilor! Partida de pe Ghencea a fost plină de emoții, astfel că soarta tricolorilor lui Mircea Lucescu a fost pecetluită pe ultima sută de metri.
Golul de 2-1 al lituanienilor a fost anulat pe motiv de fault, iar la numai zece minute distanță, românii au marcat datorită unui penalty scos de Ianis Hagi. Partida s-a finalizat cu scorul de 3-1 pentru naționala lui Lucescu, după ce Mitriță a înscris în prelungiri.
Dezvăluiri după duelul cu naționala lui Mircea Lucescu!
Rokas Lekiatas, actual fundaș la FCU Craiova, a fost integralist în partida dintre România și naționala sa, Lituania.
Jucătorul, în vârstă de 25 de ani, a vorbit despre neșansele lituanienilor, și anume, golul anulat în urma analizei VAR, dar și penalty-ul acordat românilor. Fundașul este dezamăgit de deznodământul partidei, însă a rămas extrem de impresionat de atmosfera pe care au creat-o suporterii români.
„Chiar dacă am jucat în deplasare, consider că echipa mea a făcut un meci bun. Atmosfera din timpul partidei a fost incredibilă, cel puțin pentru mine.
În ceea ce privește penalty-ul acordat României, am o opinie diferită față de cea a arbitrului. Dar dacă dânsul a decis în acest fel, atunci așa să fie. Nu pot decide eu!”, a admis Lekiatas, în exclusivitate la SportBull.
„A fost o diferență!”
Cu o săptămână înaintea de disputarea duelului dintre România și Lituania, FCU Craiova a fost prezentă pe stadionul Ghencea, pentru a disputa duelul cu CSA Steaua, 0-0, din cadrul etapei #5 a Ligii 2.
Fundașul a discutat despre diferența de calitate a gazonului. În opinia acestuia, terenul din Ghencea s-a aflat într-o stare mult mai degradată săptămâna trecută, atunci când oltenii au remizat cu bucureștenii.
„Când am jucat în campionat, cu CSA Steaua, terenul de pe stadion a arătat mult mai rău decât în momentul în care s-au duelat cele două naționale. Când am jucat cu echipa națională a fost mai multă iarbă pe suprafața gazonului. A fost o diferență.
Dar aceste aspecte au fost compensate în momentul în care ne-am îndreptat atenția spre suporteri. Am jucat seara, a fost o mulțime de oameni prezenți care au făcut atmosferă.
A părut că am jucat pe alt stadion, atmosfera a fost complet diferită!”, a mai admis fundașul lituanian, pentru SportBull.