Risto Radunovic, jucătorul de la FCSB din naționala Muntenegrului, recunoaște: ‘Mâine va fi mult mai greu’

Fotbalistul echipei naţionale a Muntenegrului şi al clubului FCSB, Risto Radunovic, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Capitală, că este conştient că partida cu selecţionata României de marţi seara va fi mult mai grea decât cea din tur câştigată de formaţia sa cu 2-0.

„Puţin da, îmi era dor de România. Mă bucur să mă aflu aici din nou. Sunt pregătit pentru meciul de mâine, sunt conştient că acesta va fi mult mai greu decât cel de la Podgorica. Dar mă bucur că joc în România. Sunt sigur că se schimbă nişte lucruri în naţionala României faţă de meciul tur. Însă noi am arătat atunci cum trebuie să jucăm şi trebuie doar să repetăm lucrul ăsta. Consider că noi suntem pe un drum bun”, a spus Radunovic.

„România nu are un star în echipă, însă are calitate de la mijloc în sus, iar în apărare îl are căpitan pe Vlad Chiricheş care joacă la un nivel înalt. Colegul meu de la FCSB, Tavi Popescu, e un talent foarte mare şi îi doresc să progreseze cât mai mult. E un jucător foarte bun”, a adăugat el.

Risto Radunovic se bucură că meciul de marţi seara se va disputa pe un stadion cu tribunele pline, potrivit agerpres.ro.

„Eu nu am mai jucat pe Stadionul Giuleşti. Dar eu sunt concentrat pe meci, consider că ăsta este cel mai important lucru. Am văzut atmosfera de la meciul România – Finlanda de aici, a fost spectaculoasă. Ne aşteptăm să fie la fel şi mâine. Suporterii români sunt super, se vede că iubesc fotbalul. Mă bucur că va fi stadionul plin, pentru noi, jucătorii, ăsta e un motiv în plus să dăm totul pe teren. Toate echipele sunt foarte aproape în clasamentul grupei. Cred că după finalul partidei de mâine vom avea o imagine mai clară a ceea ce va fi”, a adăugat el.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, marţi seara, de la ora 21:45, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Bucureşti, selecţionata Muntenegrului, într-o partidă contând pentru Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor. În primele trei partide din actuala ediţie a Ligii Naţiunilor, „tricolorii” au fost învinşi în deplasare cu 2-0 de Muntenegru şi 1-0 de Bosnia-Herţegovina, reuşind să învingă Finlanda la Bucureşti cu 1-0.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o vizează. Când îşi va depune candidatura

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o...

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav. Surprize pe bandă rulantă + Rezultate complete

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav....

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea lovitură. Jucătorul cu care vor lua titlul

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed