Ricky Brabec a câștigat prima etapă a Raliului Dakar. Emanuel Gyenes s-a clasat pe locul 37

Pilotul american Ricky Brabec (Honda) a câştigat, duminică, prima etapă a Raliului raid Dakar 2023, la secţiunea moto. Deținătorul titlului, britanicul Sam Sunderland, a abandonat.

Iniţial victoria a revenit australianului Daniel Sanders (GasGas), după cei 367 km de probă specială ai buclei desfăşurate în jurul bivuacului de la Marea Roşie, dar acesta a fost penalizat cu două minute. Astfel, Brabec s-a impus cu timpul de 3 h 31 min 10 sec, fiind urmat de argentinianul Kevin Benavides (KTM), la 44 de secunde, şi de americanul Mason Klein (KTM), tot la 44 de secunde. Românul Emanuel Gyenes (KTM) s-a clasat pe locul 37.

Campionul en-titre a abandonat

Sunderland, 33 ani, a abandonat după o cădere la kilometrul 52 al etapei. Acesta a fost preluat de o ambulanţă aeriană şi transportat la spitalul din Yanbu. Britanicul a suferit o fractură la umăr şi o comoţie cerebrală, potrivit echipei sale (GasGas). El a mai abandonat în 2018, după ce câştigase cursa în premieră în 2017.

Carlos Sainz, lider la Dakar

Carlos Sainz a avut o revenire spectaculoasă și a reușit să se impună în prima etapă a Raliului Dakar. A fost urmat de Sébastien Loeb și Yazeed Al Rajhi. Suedezul Mattias Ekstrom (Audi hibrid), care a câştigat, sâmbătă, etapa prolog, a terminat pe locul 14.

Programul Raliului Dakar 2023

Sâmbătă 31 decembrie – Prolog: Sea Camp – Sea Camp, 13 km (13 km de probă specială)
Duminică 1 ianuarie – Etapa 1: Sea Camp – Sea Camp, 602,56 km (367 km)
Luni 2 ianuarie – Etapa a 2-a: Sea Camp – Al-Ula, 589,7 km (430 km)
Marţi 3 ianuarie – Etapa a 3-a: Al-Ula – Ha’il, 669 km (447 km)
Miercuri 4 ianuarie – Etapa a 4-a: Ha’il – Ha’il. 574 km (425 km)
Joi 5 ianuarie – Etapa a 5-a: Ha’il – Ha’il, 645 km (373 km)
Vineri 6 ianuarie – Etapa a 6-a: Ha’il – Al-Duwadimi, 877 km (467 km)
Sâmbătă 7 ianuarie – Etapa a 7-a: Al-Duwadimi – Al-Duwadimi, 641 km (472 km)
Duminică 8 ianuarie – Etapa a 8-a: Al-Duwadimi – Riad, 713 km (398 km)
Luni 9 ianuarie: Zi de odihnă la Riad
Marţi 10 ianuarie – Etapa a 9-a: Riad – Haradh, 686 km (358 km)
Miercuri 11 ianuarie – Etapa a 10-a: Haradh – Shaybah, 623 km (113 km)
Joi 12 ianuarie – Etapa a 11-a: Shaybah – Empty Quarter Marathon, 426 km (273 km)
Vineri 13 ianuarie – Etapa a 12-a: Empty Quarter Marathon – Shaybah, 376 km (185 km)
Sâmbătă 14 ianuarie – Etapa a 13-a: Shyabah – Al-Hofuf, 675 km (154 km)
Duminică 15 ianuarie – Etapa a 14-a: Al-Hofuf – Dammam, 417 km (136 km)

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed