Revine Mircea Lucescu în Superliga?! Anunţ clar despre antrenorul român. Şeful lui Dinamo a dat verdictul. Tehnicianul s-a despărţit de Dinamo Kiev la finalul anului trecut şi s-a speculat că ar avea oferte din mai multe părţi.
Mircea Lucescu este dorit atât la Dinamo, cât şi la Rapid. Acum, acționarul majoritar de la Dinamo, Eugen Voicu, a făcut un anunț oficial.
Revine Mircea Lucescu în Superliga?!
Eugen Voicu despre funcția pe care Mircea Lucescu ar urma să o ocupe la Dinamo. Asta dacă vrea să se întoarcă la echipa din Ștefan cel Mare. Voicu susţine că a vorbit cu Lucescu, dar nu a oferit detalii de la negocieri.
Mai mult, spune că vrea să readucă Dinamo în prim planul fotbalului românesc cu ajutorul fostelor glorii. „Suntem într-o etapă în care facem cercetare și implicăm toți actorii care pot să contribuie la bunul mers viitor al clubului Dinamo, în ceea ce privește viziunea, misiunea și valorile pe care trebuie să o aibă acest club, pe care clubul le-a avut și exprimat de-a lungul timpului
Noi când am preluat acest club nu am găsit nimic, nici arhivă, nici fotografii, nici cupe. Nu avem o istorie a clubului materializată. Noi trebuie să rescriem, plecând de la rădăcini, tot ce înseamnă clubul Dinamo, ce a însemnat în trecut și să vedem ce înseamnă azi și mâine”, a declarat Eugen Voicu, conform prosport.ro.
Nu a evitat nici subiectul Mircea Lucescu la Dinamo. A lăsat de înțeles că momentan nu sunt discuții în mod oficial, dar spune că antrenorul este binevenit să ocupe orice funcție la club. „Noi suntem deschiși oricărui dialog cu Mircea Lucescu și nu facem propuneri de vreun anumit fel. Dacă dânsul vrea, la un moment dat, să-și aleagă o anumită poziție în club, noi suntem deschiși”, a spus Eugen Voicu, conform sursei citate.