Revine Marius Șumudică în Superliga? Antrenorul a dat răspunsul pe loc. Fostul său patron l-a propus la o echipă. Adrian Porumboiu a spus că Şumudică ar trebui să o preia pe FC Botoşani.
Marius Șumudică poate reveni în Superliga. Liber de contract, tehnicianul ar putea colabora cu un club din România cât mai curând.
Revine Marius Șumudică în Superliga?
Marius Șumudică și-a luat la revedere de la Al-Raed, iar acum este în căutare de formație a cărei bănci tehnice să aibă nevoie de serviciile sale.
După primele cinci etape din noul sezon competițional, FC Botoșani este lanterna roşie a Superligii. FC Botoșani a renunțat la colaborarea cu Marius Croitoru, fostul tehnician al moldovenilor.
Adrian Porumboiu a prins ocazia și l-a propus pe Șumudică pentru poziția de potențial antrenor al echipei moldovenilor.
Marius Șumudică a exclus din start ideea, motivul fiind inexistența unei legături între acesta și proiectul FC Botoșani.
„Nu mă întrebați de această posibilitate. Mă luați la mișto? Respect munca celor de acolo, dar nu e ceva care să mă atragă”, a spus Șumudică, potrivit iAMsport.ro.
Pe de altă parte, tehnicianul susține că ar dori să se orienteze spre echipe din străinătate, întoarcerea în Superliga reprezentând un dezinteres pentru acesta.
”Din ce am vorbit, am șanse să mă reîntorc (n.r.- în Arabia Saudită), dar la echipe din subsolul clasamentului. În rest, nu ai cum să te apropii”, a dezvăluit Șumudică, conform Digi Sport.
În Arabia Saudită, tehnicianul român a antrenat trei formații, și anume Al-Shaab, Al-Shabab (în două mandate) și Al-Raed.
Mult succes ! Cred ca e mai bine asa…. daca nu ai echipa la inceput de campionat , nu scoti castanele altora din foc ….te arzi daca nu ai cu ce le scoate !